JUSTIŢIE

Doi avocaţi au fost trimişi în judecată pentru trafic de influenţă

post-img

Doi avocaţi din Chişinău au fost trimişi în judecată, fiind învinuiţi de trafic de influenţă.

Potrivit Procuraturii, avocaţii susţineau că pot influenţa persoane cu demnitate publică din cadrul Curţii Supreme de Justiţie, în vederea adoptării unei decizii favorabile pe cazul unui cetăţean şi anume menţinerea deciziei Colegiului Penal al Curţii de Apel Chişinău, prin care acesta a fost achitat într-un dosar de escrocherie. Drept urmare, avocaţii au pretins şi primit de la ultimul, mijloace băneşti ce nu li se cuvin, în mărime de cinci mii de euro.

În cadrul percheziţiilor au fost depistaţi şi ridicaţi banii transmişi anterior de către cetăţean.

Dacă vor fi declaraţi vinovaţi, învinuiţii riscă până la şase ani de închisoare sau o amendă de până la 500 de mii de lei, anunţă Procuratura Republicii Moldova într-un comunicat de presă.