JUSTIŢIE

​​​​​​​Doi administratori de firmă, învinuiţi de escrocherie în proporţii deosebit de mari, trimişi în judecată

post-img

Doi administratori de firmă, reţinuţi în luna octombrie şi învinuiţi de escrocherie în proporţii deosebit de mari, abuz de serviciu şi trafic de influenţă, care au cauzat daune considerabile intereselor unei persoane juridice, au fost trimişi în judecată.

Potrivit Procuraturii Anticorupţie, învinuiţii îşi doreau să deposedeze un businessman străin de o sumă de bani de peste 66 de milioane de lei. Astfel, cei doi antreprenori, dintre care unul era şi administrator al afacerii străinului, au încheiat un contract fictiv, antedatându-l cu anul 2006, neînregistrat în evidenţa contabilă, prin care o parte îşi asuma efectuarea unui studiu privind potenţialul pieţii Republicii Moldova şi elaborarea propunerilor de înregistrare a produselor farmaceutice la Agenţia Medicamentului, iar costul serviciilor prestate fiind fixat la suma de 2 270 659,58 dolari SUA (45 371 184,40 lei).

În continuare, folosindu-se de faptul că unul din învinuiţi deţine simultan funcţia de administrator la firma care şi-a asumat efectuarea serviciilor menţionate, dar şi gestionează o companie farmaceutică internaţională, cei doi au încheiat un contract de preluare a datoriei de 2 270 659,58 dolari SUA, prin care noul debitor devenea compania străină.

Prin urmare, administratorul firmei contractante, în scopul ducerii la bun sfârşit a schemei de înşelăciune şi însuşire a banilor străini, s-a adresat în instanţa de judecată în calitate de reclamant, cu o cerere de încasare a pretinsei datorii în sumă de 45 3711 84,40 de lei, penalitatea în mărime de 16 333 626,38 de lei, dobânda de întârziere de 4 094 594 lei, taxa de stat în mărime de 50 de mii de lei şi cheltuielile pentru asistenţă juridică în mărime de 200 de mii de lei, astfel solicitând încasarea sumei de 66 049 404,78 lei de la compania străină.

Cei doi autori ai schemei au încheiat o tranzacţie de împăcare, semnată de ambii, ceea ce înseamnă recunoaşterea datoriei indicate. Drept urmare, instanţa de judecată, fiind indusă în eroare, a emis o încheiere prin care a admis cererea şi a confirmat tranzacţia de împăcare, dispunând astfel încasarea din contul companiei internaţionale a sumei contestate.

Astfel, contul bancar al companiei străine a fost blocat, fiind extrasă suma de 4 147 951,84 lei, în baza unui act executoriu. Activitatea companiei a fost sistată.

Potrivit procurorilor anticorupţie, autorii schemei de înşelăciune au fost plasaţi în arest preventiv, iar mijloacele financiare sustrase fiindu-le reţinute.