JUSTIŢIE

DOC. Avocaţii din R. Moldova continuă grevă, însă cu unele excepţii

post-img

Avocaţii din R. Moldova nu renunţă la protestul programat până pe 24 ianuarie 2022. Totuşi, Uniunea Avocaţilor a stabilit un şir de excepţii.

Este vorba despre excepţii privind acţiunea procesuală de reţinere; judecarea demersurilor privind aplicarea/prelungirea măsurilor preventive de arest, arest la domiciliu şi controlul judiciar; custodia statului asupra cetăţenilor străini şi a apatrizilor; cauzele judiciare cu privire la violenţa în familie. Astfel, avocaţii vor putea participa la aceste acţiuni.

Amintim că, alineatul doi al articolului 52 din Legea cu privire la avocatură a fost exclus. Este vorba despre prevedea că „avocatul nu poate fi reţinut, supus aducerii silite, arestat, percheziţionat fără acordul prealabil al Consiliului Uniunii Avocaţilor, cu excepţia infracţiunii flagrante”.

Modificările la Legea cu privire la avocatură au fost votate în lectură finală, pe fundalul protestelor avocaţilor, organizate în faţa Parlamentului. Preşedinta Comisiei juridice numiri şi imunităţi, Olesea Stamate, care este şi autoarea amendamentului, a precizat în plen că în ultima săptămână au avut loc numeroase discuţii cu privire la modificări legislative în cauză, în speţă cu privire la amendamentul ce vine să excludă unele garanţii pentru avocaţi.

„În nicio ţară europeană nu am văzut să fie necesară încuviinţarea breslei, a organului care administrează breasla avocaţilor pentru anumite acţiuni procesuale. Garanţiile care sunt prezente în ţările europene ţin de securizarea secretului profesional şi a comunicării între avocat şi client”, a declarat Olesea Stamate.

Sursa: deschide.md