JUSTIŢIE

Directorul unei şcoli auto din Bălţi, condamnat la trei ani de închisoare

post-img

Directorul unei şcoli auto din Bălţi a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul instituţiilor de învăţământ timp de patru ani. Bărbatul a fost găsit vinovat de trafic de influenţă, fiind luat sub strajă din sala de judecată, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, concomitent a fost dispusă încasarea de la inculpat a 27 de mii de lei – sumă transmisă acestuia pentru săvârşirea infracţiunii. De asemenea, instanţa de judecată a menţinut sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile ce-i aparţin.

Procurorii au demonstrat că inculpatul a pretins şi primit 27 de mii de lei, susţinând că poate influenţa persoane publice din cadrul Secţiei Înmatriculare a Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto Bălţi a Întreprinderii de Stat „CRIS „Registru” cu privire la susţinerea examenului pentru obţinerea permisului de conducere, categoriile „D” şi „E”.

Inculpatul nu este la prima abatere, acesta fiind anterior condamnat pentru acţiuni similare la o pedeapsă non-privativă de libertate.