JUSTIŢIE

Detenţie pe viaţă pentru crima de la Meleşeni

post-img

Doi inculpaţi au fost condamnaţi la 12 ani închisoare şi, respectiv, detenţie pe viaţă pentru crimele comise în satul Meleşeni. Procuratura raionului Călăraşi le-a demonstrat vina pe toate cele trei capete de acuzare şi anume: ”tâlhărie”, ”omor intenţionat” şi ”atragerea minorului în activitatea criminală”.

Totul a avut loc în noaptea de 3 spre 4 octombrie 2019, când cei doi inculpaţi, în complicitate cu un minor, au pătruns în casa unei femei din satul Meleşeni, pe care au legat – o, au bătut-o cu bestialitate, au sustras 4 mii de lei, părăsind locul crimei.

În rezultatul leziunilor incompatibile cu viaţa, victima, care era angajată a Primăriei locale, a decedat. Vecina a fost cea care i-a alertat pe oamenii legii, după ce a găsit femeia fără suflare, peste o zi de la crimă, în propria casă.

Între timp, doi dintre inculpaţi au părăsit hotarele ţării, fiind anunţaţi în căutare, iar complicele-minor reţinut, acesta recunoşcându-şi vina. Minorul, în vârstă de 17 ani era dintr-un sat cu victima, iar rolul lui era de a informa complicii despre potenţialele victime cu bani. La finele anului trecut, minorul a fost condamnat pentru tâlhărie, la 3 ani şi 8 luni închisoare.

Peste aproximativ o lună de la crimă, în apropierea frontierei Româno-Ungară, au fost reţinuţi şi ceilalţi doi inculpaţi. La demersul Procuraturii Republicii Moldova, cei doi au fost extrădaţi din România şi deferiţi justiţiei, fiind condamnaţi şi obligaţi să achite în folosul succesorului victimei prejudiciul moral şi material.

Sentinţa este cu drept de atac.