JUSTIŢIE

Deputat, despre suspendarea din funcţie a lui Viorel Morari: Are vreo legătură cu iniţierea investigaţiei pe finanţarea PSRM?

post-img

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco se întreabă dacă suspendarea din funcţie a şefului Procuraturii Anticorupţie (PA) Viorel Morari are vreo legătură cu iniţierea investigaţiei privind finanţarea PSRM.

„Chiar dacă am avut rezerve faţă de revenirea lui Viorel Morari în funcţie, nu încape îndoială că în ultima vreme PA a avansat cu investigaţiile pe mai multe dosare de rezonanţă. Acest lucru a fost recunoscut chiar şi de cei din PSRM. Cu toate acestea, şeful PA a fost suspendat.

Şi acum întrebarea: are oare legătură această suspendare cu iniţierea de către PA (condusă de Morari) a investigaţiei pe finanţarea PSRM din Bahamas (de facto din Rusia)? Dacă da, atunci noul Procuror General păşeşte cu stângul în funcţia sa, or, într-o atare ipoteză, se vede cu ochiul liber că deciziile acestuia sunt motivate politic, iar scopul lor este exclusiv absolvirea PSRM şi a lui Dodon de răspundere”, spune Sergiu Litvinenco pe pagina sa de Facebook. 

În acelaşi timp, deputatul percepe controlul complex, anunţat de Procuratura Generală, asupra PA şi PCCOCS, drept „evaluare internă” a sistemului, cae vine să înlocuiască „curăţarea externă” a sistemului, anunţată şi planificată de Guvernul Sandu. 

Amintim că procurorul general Alexandr Stoianoglo a decis suspendarea din funcţie a şefilor Procuraturii Anticorupţie şi PCCOCS. 
 

Ultima oră / UPDATE. După Viorel Morari, procurorul general l-a suspendat din funcţie şi pe şeful PCCOCS