JUSTIŢIE

Curtea de Apel Chişinău a respins 98% dintre recursurile avocaţilor

post-img

Magistraţii de la Curtea de Apel Chişinău au respins 98 la sută dintre recursurile avocaţilor împotriva măsurilor preventive, adresate în perioada 29 iunie-14 iulie.

Potrivit Raportului grupului de lucru pentru monitorizarea situaţiei la Curtea de Apel Chişinău, judecătorii de la această instanţă au examinat în această perioadă 229 de recursuri. Cele mai multe, adică 200, au fost depuse de avocaţi. Magistraţii au admis doar 4 dintre ele, iar 196 au fost respinse, notează bizlaw.md.

În acelaşi timp, procurorii au depus 29 de recursuri, iar judecătorii au admis 9 şi, respectiv, au respins 20. Astfel, din numărul total de recursuri 85,5 la sută sunt cele de la avocaţi şi au fost respinse. În acelaşi timp, recursurile apărătorilor care au fost admise deţin o cotă de 1,7%. Totodată, numărul recursurilor depuse de procurori şi care nu au fost admise reprezintă 8,7 la sută din numărul total, iar cele admise 3,9%.

Raportul a fost prezentat în cadrul Adunării Generale a Baroului Chişinău, care a avut loc astăzi. Avocaţii au decis să propună Consiliului Uniunii Avocaţilor să includă pe ordinea de zi a Congresului Uniunii Avocaţilor subiectul cu privire la declanşarea grevei generale a avocaţilor. Congresul va avea loc pe data de 6 octombrie.