JUSTIŢIE

Condamnat anterior pentru viol, un bărbat a şantajat o tânără că va publica pe internet poze intime. I-a cerut 15 mii de lei

post-img

Un bărbat a fost reţinut în flagrant în timp ce primea 4000 de lei de la o victimă. Suspectul ar fi şantajat o femeie că va publica imagini cu caracter intim pe internet şi i-a cerut victimei 15000 de lei.

Oamenii legii au documentat timp de o lună acţiunile infracţionale ale bărbatului. Bărbatul a intrat în posesia unor poze intime ale unei tinere de 23 de ani prin şantaj şi o ameninţa că le publică pe reţelele de socializare.
 
La 5 august 2019,  poliţiştii  cu suportul angajaţilor BPDS “Fulger”, în flagrant a fost reţinut autorul infracţiunii, în momentul când acesta a primit de la victimă o tranşă de 4000 de lei.
 
Suspectul a fostanterior condamnat pentru comiterea infracţiunilor de viol, jaf şi furt. Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru şantaj.

Bărbatul este reţinut pe 72 ore. Dacă i se va demonstra vinovăţia, acesta riscă o pedeapsă cu privaţiune de libertate pe un termen de la 7 la 10 ani.