JUSTIŢIE

Comentatorii politici au viziuni împărţite privind demiterea procurorului

post-img

Iniţierea procedurii de demitere a actualului procuror general, Eduard Harunjen, a provocat discuţii contradictorii între comentatorii politici şi experţii în justiţie. În timp ce unii consideră acţiunea majorităţii parlamentare drept o mişcare tactică pentru a câştiga capital politic, alţii o consideră oportună şi necesară.

Ion Dron, preşedintele Centrului de Monitorizare a Autorităţilor Publice, spune că dacă ar fi fost vorba despre un procuror care a făcut faţă evenimentelor din trecut, dezbaterea pentru motivarea demiterii lui Eduard Harunjen ar fi durat trei zile. În opinia lui, procurorul general ar fi trebuit să plece pentru că nu a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă astfel ca lucrurile să nu ajungă în situaţia actuală în Procuratură. „Această hotărâre nu cred că este conform buchiei legii, dar în spiritul legii”, spune Ion Dron.

Potrivit lui, Hotărârea adoptată de Parlament pare mai degrabă o găselniţă. „Dacă există o astfel de constatare, ea ar fi trebuit să fie adresată către Consiliul Superior al Procurorilor, iar CSP să ia act şi să adopte o hotărâre referitor la Eduard Harunjen. Ulterior, această hotărâre trebuia transmisă autorităţilor”. Potrivit lui Ion Dron, această chestiune nu ţine de preşedinte şi legislativ.

Comentatorul politic Vlad Ţurcanu consideră că Parlamentul a recurs la o asemenea formă de îndepărtare a procurorului general din funcţie sub presiunea evenimentelor care au avut loc în ultima perioadă. În opinia lui, Euduard Harunjen ar fi trebuit să demisioneze aşa cum au făcut judecătorii Curţii Constituţionale. „Având în vedere că Eduard Harunjen n-a făcut nimic pentru a elucida frauda bancară precum şi din cauza modului în care s-a prezentat ca un instrument docil în mâinile Partidului Democrat pentru a hărţui oponenţii politici, oamenii de afaceri, primarii loiali, domnul Harunjen ar fi trebuit să plece, dar probabil mai există pentru Partidul Democrat, aflat în opoziţie, vreo miză pe care o apără domnul Harunjen”, a declarat Vlad Ţurcanu.

Comentatorul politic Roman Mihăes susţine că Parlamentul ar fi putut da o apreciere activităţii Procuraturii Generale în baza unei hotărâri a legislativului, dar acest lucru n-a existat. Potrivit lui, Hotărârea Legislativului pare un motiv inventat cu scopul de a fi destituit procurorul general şi nu se ştie dacă acest lucru va trece controlul constituţionalităţii. „Ceea ce s-a întâmplat astăzi în Parlament este o sfidare a Constituţiei”, spune Roman Mihăeş.

Parlamentul a constatat marţi, 9 iulie, neîntrunirea condiţiilor de numire în funcţie şi recomandă preşedintelui Igor Dodon să emită decretul de încetare de drept a raporturilor de serviciu ale procurorului general Eduard Harunjen.