JUSTIŢIE

Circa 100 migranţi din regiunea Orientului Mijlociu traficaţi de un grup infracţional, destructurat într-o operaţiune comună cu autorităţile din România

post-img

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofiţerii Inspectoratului Naţional de Investigaţii şi procurorii DIICOT din Galaţi, România, au pus în aplicare 66 de mandate de percheziţii domiciliare şi ale autoturismelor utilizate de către membrii unei grupări infracţionale, în Chişinău şi zona de sud a Republicii.

Ulterior, în privinţa a nouă persoane a fost instituită măsura reţinerii pentru 72 de ore, urmând a fi propuse de către procurorii PCCOCS pentru arestare preventivă. Persoanele au vârsta cuprinsă între 29 şi 45 de ani. Dintre figuranţii cercetaţi în cadrul dosarului, patru au părăsit hotarele Moldovei şi urmează a fi anunţaţi în căutare.
 
Din cercetări a reieşit că, din vara anului 2021 şi până în prezent, în R. Moldova s-ar fi constituit o grupare infracţională transfrontalieră, formată din cetăţeni ai R. Moldova. Aceştia ar fi efectuat activităţi de transfer şi transport de migranţi din Orientul Mijlociu, în scopul trecerii frauduloase a acestora peste frontiera de stat a României.
 
Astfel, au fost documentate 16 cazuri, fiind  depistaţi circa 100 de migranţi. Gruparea infracţională ar fi acţionat pe teritoriul României, prin facilitarea trecerii frauduloase a frontierei României cu Ungaria şi Bulgaria a grupurilor ilegale de migranţi. Membrii grupării îi transportau pe migranţi în autoutilitare modificate, cu compartimente special amenajate pentru disimularea lor, destinaţia fiind Austria şi Germania.
 
Migranţii ar fi fost traficaţi în grupuri mici, de 6-10 persoane, iar preţul pentru activitatea de traficare varia între 5.000-8.000 euro de persoană (în funcţie de distanţa parcursă şi segmentul de călătorie oferit). Beneficiile materiale rezultate ar fi fost investite de membrii grupării infracţionale, pe teritoriul R. Moldova, în autoturisme de lux şi imobile.
 
Transporturile ilegale de migranţi ar fi fost efectuate cu sprijinul unor persoane prezente în autoutilitare, care ar fi avut rolul de a induce în eroare organele de control. Mai exact, acestea simulau că ar fi transportat regulamentar persoane şi marfă.
 
Totodată, aceste transporturi ar fi beneficiat de suportul unor autoturisme de mici dimensiuni, utilizate ca antemergător, în scopul protecţiei transporturilor. Rolul acestora consta în verificarea prezenţei în trafic a autorităţilor de aplicare a legii şi în evitarea unor controale amănunţite în punctele de trecere a frontierei de stat a României.
 
Investigaţiile au fost efectuate în cooperare judiciară constantă cu autorităţile de aplicare a legii din Ungaria, Austria şi Germania, în vederea documentării în ansamblu a activităţii infracţionale dezvoltate de grupul organizat, cu suportul EUROPOL, care a facilitat schimbul de informaţii, sprijinind autorităţile de aplicare a legii cu materiale analitice.
 
De asemenea, a fost încheiată o echipă comună de anchetă (Joint Investigation Team) cu autorităţile din România, cu sprijinul şi coordonarea EUROJUST.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi  Direcţia de Prevenire şi Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere a  Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.