JUSTIŢIE

Administratorii unei fabrici de tutun au fost reţinuţi pentru abuz în serviciu

post-img

Cinci persoane au fost reţinute pentru 72 de ore într-un dosar de abuz în serviciu la o fabrică de produse din tutun din Republica Moldova. Potrivit CNA, administratorii companiei ar fi comercializat articole din tutun de diferite mărci la un preţ mai mic decât cel stabilit de lege. 

Cele cinci persoane reţinute sunt: fondatorul fabricii, gestionarul din umbră al acesteia, doi angajaţi şi administratorul unui SRL. Procurorii au mai stabilit că ţigările vândute aveau marcaj de producere ce data cu lunile iulie-decembrie 2016, adică până la intrarea în vigoare a noilor prevederi ale legii.

În cadrul urmăririi penale s-a constatat că factorii de decizie ar fi folosit intenţionat situaţia de serviciu, bunurile organizaţiei în interes material şi ar fi prejudiciat bugetul de stat, prin includerea în documentele contabile, fiscale şi financiare a unor date denaturate privind veniturile şi cheltuielile, tăinuirea unor obiecte impozabile, precum şi spălarea banilor proveniţi din aceste acţiuni ilicite.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă închisoare de până la şase ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de cel mult cinci ani.