JUSTIŢIE

CC a avizat iniţiativa de modificare a Constituţiei cu privire la numirea judecătorilor

post-img

Curtea Constituţională a avizat astăzi proiectul de lege înaintat de către Guvern pentru modificarea şi completarea Constituţiei în ceea ce priveşte numirea judecătorilor, transmite IPN.

Potrivit proiectului, modificarea se referă la articolul 116 şi prevede numirea în funcţie a judecătorilor până la atingerea plafonului de vârstă (65 de ani) de către preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Şeful statului poate respinge o singură dată candidatura propusă. În prezent magistraţii sunt numiţi pe o perioadă de cinci ani, iar dacă nu au înregistrat încălcări, mandatul se prelungeşte.

De asemenea, se propune ca judecătorii să aibă imunitate funcţională şi nu generală. Garantul independenţei autorităţii judecătoreşti este CSM. Consiliul va putea înainta propuneri în procesul elaborării Legii bugetului de stat, în partea ce ţine de alocarea mijloacelor financiare pentru buna funcţionare a instanţelor judecătoreşti.

Preşedintele curţii, Tudor Panţâru, a declarat că, examinând proiectul de lege, curtea a constatat că prin excluderea termenului iniţial de cinci ani de numire a judecătorului se urmăreşte asigurarea stabilităţii mandatului judecătorului până la atingerea plafonului de vârstă. „Curtea menţionează că potrivit standardelor internaţionale, siguranţa mandatului constituie un element-cheie al independenţei judecătorilor”, a notat preşedintele CC.

Cu referire la imunitatea judecătorilor, curtea menţionează că într-o societate democratică judecătorul nu poate fi la adăpostul unei imunităţi absolute. Potrivit normei propuse, judecătorii pot avea doar imunitate funcţională, în condiţiile legii. 

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Constituţiei Republicii Moldova poate fi înaintat spre examinare Parlamentului şi poate fi adoptat după cel puţin şase luni de la data prezentării iniţiativei de modificare a Constituţiei.