JUSTIŢIE

Avertizorii de integritate trebuie protejaţi de stat, club de presă

post-img

Avertizorii de integritate sunt un instrument eficient în multe ţări în lupta împotriva corupţiei şi de aceea trebuie protejaţi de stat. Este una din concluziile clubului de presă cu tema: „Legea cu privire la avertizorii de integritate trebuie să devină un mecanism eficient contra corupţiei”, la care au participat reprezentanţi ai Centrului Naţional Anticorupţie, ai Oficiului Avocatului Poporului şi ai Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare ( PNUD ), transmite IPN.

Ion Pruteanu, şeful Direcţiei educaţie anticorupţie din cadrul CNA, a spus că instituţia a efectuat 55 de instruiri, la care au participat peste 2500 de angajaţi din sectorul public şi privat, pentru a mediatiza subiectul avertizorilor de integritate. „Avertizorul de integritate nu poate fi comparat cu noţiunea de agent sub acoperire sau de „turnător”, în percepţia mai veche a cetăţenilor. Avertizorul de integritate este angajatul care informează instituţia sau conducătorul instituţiei despre anumite nereguli care se petrec pe interior şi care afectează drepturile şi libertăţile lui şi ale întreprinderii la care lucrează”, a spus Ion Pruteanu.

Reprezentantul CNA  a spus că, atunci când angajatul nu are încredere în conducătorul instituţiei la care lucrează, se poate adresa la instituţia specializată în combaterea corupţiei sau poate face o avertizare publică prin intermediul căilor de comunicare online.

Olga Vacarciuc, secretarul general al Oficiului Avocatului Poporului, a menţionat că Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a îndemnat statele membre să adopte şi să aplice legi cu privire la avertizorii de integritate.

Ada Şimon, şeful Direcţiei gestionare a cererilor al Oficiului Avocatului Poporului, a declarat că avertizorii de integritate pot solicita protecţie din partea ombudsmanului dacă sunt supuşi unor acţiuni de răzbunare. „Până în prezent, nu au parvenit cereri clasice unde putem identifica avertizorii de integritate. A fost doar o singură cerere, anonimă, dar neexistând informaţii suplimentare, nu am putut interveni”, a spus Ada Şimon.

Lilia Ioniţă, expertă anticorupţie la Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, a spus că principala măsură de protecţie a unui avertizor de integritate este păstrarea anonimatului şi confidenţialitatea faţă de ceilalţi angajaţi sau alte surse externe. „Legea are multe goluri, tergiversări şi lacune. Ca să fie pusă în aplicare de către instituţiile publice şi private, este necesară şi o hotărâre de guvern care să stabilească un mecanism clar al căilor de comunicare prin care sunt dezvăluite practicile ilegale”, a spus Lilia Ioniţă.

Legea privind avertizorii de integritate a intrat în vigoare în luna noiembrie a anului 2018.