JUSTIŢIE

Apartamente, transformate în laboratoare de droguri. Şase persoane au fost condamnate la ani grei de închisoare

post-img

Membrii unui grup criminal organizat, compus din 6 persoane cu  vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani, au fost condamnaţi de Judecătoria Cahul, sediul Central, la ani grei de închisoare. Aceşti au fost învinuiţi de cultivarea, distribuirea, păstrarea şi înstrăinarea drogurilor în proporţii mari. 

Drept urmare, liderul grupării a fost condamnat la închisoare pe un termen de 8 ani, iar ceilalţi membrii - la câte 7 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, toţi cu privarea de dreptul de a exercita activităţi în domeniul circulaţiei drogurilor pe un termen de 5 ani. 

Prin sentinţă instanţa a stabilit că, membrii grupării au transformat apartamentele sale din or. Cahul în laboratoare clandestine destinate cultivării plantelor de cânepă, procurând şi instalând în ele utilaje moderne, care au permis creşterea într-un timp foarte scurt a plantelor de Cannabis.

În rezultatul percheziţiilor efectuate au fost ridicate instrumente şi unelte special destinate pentru cultivarea marijuanei, dispozitive confecţionate pentru consumul drogurilor, cântar electronic, plantele verzi cât şi masă vegetală uscată şi mărunţită de marijuană, care era pregătită pentru a fi înstrăinată consumatorilor finali la preţul de 7000 lei pentru 100 grame.
Sentinţa este cu drept de atac la Curtea de Apel Cahul în termen de 15 zile.