JUSTIŢIE

Ani de puşcărie pentru bărbaţii care au vărsat fecale în faţa sediului PLDM

post-img

Doi bărbaţi au fost condamnaţi pentru huliganism la 3 ani de închisoare, cu executare. Verdictul a fost dictat de Curtea de Apel Chişinău, care a admis contestaţia procurorilor împotriva sentinţei Judecătoriei Chişinău, prin care, la începutul acestui an, învinuiţii s-au ales doar cu pedepse nonprivative de libertate.

Cazul a avut loc pe 11 octombrie 2015, aproximativ la ora 04:38, când inculpaţii, care se aflau într-o autospecială de colectare a deşeurilor biologice, au virat spre intrarea în sediul Partidului Liberal Democrat din Moldova, amplasat pe str.Bucureşti 88 din capitală. În continuare, aceştia au inclus sistemul de evacuare a deşeurilor biologice din cisterna autospecialei, îndreptând intenţionat tubul de evacuarea deşeurilor în direcţia sediului, după care au părăsit locul faptei.

Mai mult, autospeciala de colectare a deşeurilor biologice a fost supusă confiscării speciale, prin trecerea forţată şi gratuită în proprietatea statului, informează Procuratura Generală.