JUSTIŢIE

ANI a făcut un denunţ către Procuratura Generală. Este vizat un fost procuror – şef al Procuraturii municipiului Chişinău

post-img

Autoritatea Naţională de Integritate a remis către Procuratura Generală a Republicii Moldova un denunţ pe numele fostului procuror – şef al Procuraturii municipiului Chişinău. Denunţul a fost făcut în baza unei proceduri de control al averii pe numele acestuia, în cadrul căruia inspectorul de integritate a identificat o posibilă schemă de spălare de bani şi caracterul dubios a provenienţei unor sume de băneşti, care au fost acordate sub formă de împrumuturi.

Controlul pe avere a fost iniţiat la începutul anului 2020, care a  fost desfăşurat pentru perioada 2013 – 2020, fiind extins pe numele membrilor familiei şi copiilor minori. Subiectul activează organele procuraturii din anul 1998, având două pauze de activitate.  În cadrul controlului, inspectorul de integritate a constatat trei neconcordanţe, care nu se încadrează în perioada supusă controlului, dar cad sub incidenţa legislaţiei penale.  

În 2008, acesta a intrat în posesia unui bun imobil în municipiul Chişinău contra sumei de 11,6 milioane de lei. Iar, peste aproximativ un an a achiziţionat cu 5 milioane de lei două terenuri pentru construcţii în raionul Ialoveni. De asemenea, când devine subiect al declarării, în declaraţia de avere şi interese personale depusă pentru anul 2014, acesta a indicat că i-au fost rambursate două împrumuturi băneşti în sumă totală de peste 6,7 milioane de lei, pe care le-ar fi acordat unui SRL.

Din informaţiile obţinute la dosar, inspectorul observă că activitatea acestui SRL a fost una neprofitabilă. Chiar dacă SRL-ul a vândut activele sale de peste 3 milioane de lei, acesta nu dispuneau de suma necesară pentru a acoperi datoria faţă de subiect. Prin urmare, apare o neclaritate referitoare la această sumă.

În denunţul către Procuratură, inspectorul invocă şi despre un împrumut în sumă de 100 de mii de euro, pe care concubina fostului procuror-şef, care nu a înregistrat activităţi remunerate, l-ar fi acordat unei persoane fizice. În contextul dat, a apărut bănuiala rezonabilă cu privire la legalizarea unor sume băneşti cu provinienţă necunoscută.

Astfel, inspectorul a solicitat instituţiei penale să examineze toate aceste circumstanţe şi să fie luate măsurile necesare pentru elucidarea acestor fapte. Totodată, dacă actul emis va rămâne definitiv, fostul procuror – şef este obligat de lege să îşi rectifice declaraţia de avere şi interese personale la eliberare, în termen de 30 de zile.