JUSTIŢIE

Alexandr Stoianoglo s-a adresat din nou la CEDO. Potrivit avocaţilor, instanţele de judecată au încălcat dreptul lui Stoianoglo de a fi judecat de un tribunal

Alexandr Stoianoglo s-a adresat, din nou, la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. El susţin că instanţele de judecată ar fi refuzat să examineze legalitatea suspendarării sale din funcţia de procuror general al Republicii Moldova.

VICTOR MUNTEANU, avocat: „Atât Curtea de Apel Chişinău cât şi Curtea Supremă de Justiţie nici nu a dorit să intre pe examinarea fondului cauzei, a respins atât cererea iniţială, cât şi recursul depus împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, le-a respins ca inadmisibile.”

Potrivit avocaţilor, instanţele de judecată au încălcat dreptul lui Stoianoglo de a fi judecat de un tribunal.  

IURIE MĂRGINEANU, avocat: „Ceea ce-i garantat de către Convenţia Europeană, Constituţia RM şi articolul 36 şi 39 al codului administrativ. Vă imaginaţi cât e de grav, în cazul lui Stoianoglo, el nu are dreptul de a depune cerere pentru protejarea drepturilor sale în instanţa de judecată.”

Reprezentnaţii Curţii de Apel nu au răspuns la telefon pentru a comenta declaraţiile avocaţilor. În încheierea de şedinţă judecătorească de pe 2 noiembrie 2021, magistraţii Curţii de Apel susţin că lui Stoianoglo nu i-a fost încălcat niciun drept atunci când a fost suspendat din funcţia de procuror general. Din acest motiv, nu a fost examinată legalitatea suspendării.

Alexandr Stoianoglo a fost suspendat din funcţia de procuror general pe 5 octombrie şi a fost reţinut imediat. El este cercetat penal pentru abuz în serviciu, depăşirea atribuţiilor de serviciu, corupere pasivă şi declaraţii mincinoase.