JUSTIŢIE

Alexandr Stoianoglo cere casarea încheierilor judecătoreşti prin care Veaceslav Platon a intrat în posesia a două clădiri

post-img

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo a depus la Curtea Supremă de Justiţie un recurs în anulare prin care solicită casarea încheierilor judecătorilor de instrucţie care i-au permis lui Veaceslav Platon să intre în posesia a două imobile din centrul capitalei.

Este vorba despre ”Casa Modei”, amplasată pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 182 şi fosta clădire ASITO de pe bd. Bănulescu Bodoni 57/1, care, conform încheierilor judecătorilor de instrucţie, au fost transmise în posesia şi folosinţa companiilor, al cărui beneficiar efectiv este cetăţeanul Veaceslav Platon.

Recursul în anulare este motivat prin violarea, de către Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a dreptului de proprietate al SRL ”Continental Business Invest” şi SRL ”SCM Development Mol” - încălcare, care, potrivit Procurorului General, în caz că nu va fi corectată, poate duce la condamnarea Republicii Moldova la CtEDO.


În această ordine de idei, Procurorul General menţionează că erorile grave de drept, admise prin încheierile magistraţilor, nu pot fi corectate decât prin anularea lor.

Amintim că, acţiunile Procurorului General survin ca urmare a examinării plângerilor depuse de Vladimir Russu, care reclama faptul deposedării ilegale de cele două imobile. Constatând interpretarea şi aplicarea incorectă a normelor procesual penale de către PCCOCS care a intervenit neîntemeiat în dreptul fundamental de proprietate, la 6 aprilie 2021, Alexandr Stoianoglo a anulat ordonanţele emise anterior de procuratura specializată, restabilind drepturile şi dispunând restituirea de către Veaceslav Platon a celor două imobile proprietarului Vladimir Russu.