JUSTIŢIE

A fost trimis în judecată dosarul capturii din octombrie, cu peste 150.000 ţigarete, de la punctul vamal din Leuşeni

post-img

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a terminat urmărirea penală şi a trimis în judecată dosarul penal de învinuire a unui şofer de tir, care în octombrie 2021 a tăinuit în rezervoarele autocamionului pe care-l conducea la ieşirea din ţară, prin Leuşeni, peste 150.000 de ţigarete.

Potrivit declaraţiilor acestuia, investiţia pe care o făcuse pentru cumpărarea ţigaretelor cu filtru, pe care intenţiona să le comercializeze pe piaţa neagră a Uniunii Europene era de circa 300.000 lei; iar ascunzişurile din cele două rezervoare le confecţionase artizanal (astfel încât doar aproximativ 20% din spaţiu putea fi umplut cu combustibil). Bărbatul are vârsta de peste 40 de ani şi muncea în calitate de şofer de curse lungi începând din 2019, iar cele nouă mărci scumpe de ţigarete le cumpărase de la staţiile de alimentare cu combustibil.

La solicitarea procurorilor PCCOCS, pe marfa de contrabandă şi transport a fost aplicat sechestru, în vederea confiscării lor ulterioare, în folosul statului. Potrivit legii, contrabanda cu mărfuri accizate comisă în circumstanţele acestei cauze penale, se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 10 ani. Bărbatul îşi recunoaşte vinovăţia, iar Judecătoria Hânceşti urmează să se pronunţe cu privire la dosar trimis de procurori pentru examinare în fond.