Jo 2018

Biatlonul, între agresivitatea schiului fond şi precizia trasului la ţintă

Jocurile Olimpice de Iarnă de la PyeongChang 2018 pot fi urmărite doar la TVR MOLDOVA.

Biatlonul a apărut pentru pima dată în 1767, în Norvegia, atunci când poliţiştii de frontieră au organizat nişte întreceri asemănătoare cu competiţiile de biatlon. Participanţii coborau pe piste abrupte şi trăgeau din arme, nimerind în ţinte.

Termenul „biatlon” derivă dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „duel dublu”, referindu-se la un sport combinat. În concordanţă, biatlonul este compus din două sporturi: schi fond şi tras la ţintă cu puşca.

Biatlonul a atins un prim nivel de distincţie atunci când patrularea militară a devenit o disciplină olimpică, în 1924. În timpul primelor Jocuri Olimpice de Iarnă moderne, ţinute la Chamonix, acest sport a fost recunoscut ca un eveniment demonstrativ.

În România sunt semnalate întreceri de patrule militare (biatlon) încă din anul 1920. Ele făceau parte din programul de pregătire a unităţilor de Vânători de Munte.

În 1931, ia fiinţă Federaţia Română de Schi, eveniment hotărâtor în viaţa biatlonului.

România a fost reprezentată în premieră la Jocurile Olimpice în 1964, la Innsbruck, unde Gheorghe Vilmos a obţinut locul 5, la 20 km.

Din 9 februarie, urmăriţi la TVR MOLDOVA cea de-a XXIII-a ediţie a Jocurilor Olimpice de Iarnă, de la PyeongChang, din Coreea de Sud. Timp de două săptămâni, vom transmite 102 evenimente sportive, la 15 discipline din 7 sporturi.

Doar la TVR MOLDOVA veţi avea parte de cele mai importante şi interesante probe de la olimpiadă, comentate de cei mai valoroşi jurnalişti sportivi din România.