Ştefan Cicio-Pop, jurist, om politic. A deschis lucrările Adunării Naţionale de la Alba Iulia din decembrie 1918, a activat în cadrul Consiliului Dirigent, care a pregătit unirea administrativă cu Vechiul Regat.
1894
Ştefan Cicio-Pop şi-a adus contribuţia în procesul intentat la Cluj reprezentanţilor Partidului Naţional Român pentru vina de a fi publicat Memorandumul adresat împăratului de la Viena. Cu acest prilej, încercând să-i apere pe memorandişti, şi-a exprimat neîncrederea în obiectivitatea judecătorilor.
1905 - 1918
Ştefan Cicio-Pop a fost ales al românilor din Şiria (Arad) în Parlamentul de la Budapesta, postură în care s-a distins prin discursurile entuziaste şi documentate provocând prietenilor admiraţie şi inamicilor respect.
octombrie 1918
După ce a izbucnit revoluţia la Budapesta, în casa şi sub preşedinţia lui Ştefan Cicio-Pop din Arad s-a constituit Consiliul Naţional Român Central. Astfel, a fost restabilită ordinea în Transilvania. Acestui consiliu i-a revenit şi importanta responsabilitate a pregătirii Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia.
14 noiembrie 1918
Ştefan Cicio-Pop a semnat o somaţie adresată guvernului maghiar. Prin aceasta se cerea autorităţilor maghiare predarea puterii în mâinile reprezentanţilor politici ai poporului român.
Într-un articol semnat de Ioan Şerban Basarab şi Ştefan Cicio-Pop şi publicat în „Gazeta juridică a Transilvaniei” din Braşov se spune:
„Dezlănţuirea furtunoasă a evenimentelor ne-a produs convingerea că în înţelesul dreptului de liberă dispoziţiune a neamurilor, cât şi spre scopul de-a păstra ordinea publică, siguranţa averii şi a vieţii, trebue încă acum să luăm puterea deplină de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal şi Ţara Ungurească (...) Guvernul [maghiar] să adreseze naţiunilor din Ungaria şi Ardeal numaidecât un manifest în acest înţeles şi să subordoneze potestăţii noastre toate instituţiunile noastre, autorităţile şi organele de Stat, politice, administrative, judecătoreşti, de comunicaţiune, şcolare, bisericeşti, financiare şi militare aflătoare pe acest teritoriu”.
22 noiembrie 1918
Cicio-Pop a semnat convocarea pentru Marea Adunare de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918.
Iată cum a descris patriarhul Miron Cristea rolul avut de Cicio-Pop în Adunarea de la Alba-Iulia:
„Ştefan Cicio-Pop a fost tot timpul, înainte de adunare, unul dintre cei ce mai mult au alergat în Ardeal pentru pregătirea adunării, uneori cu riscul vieţii, fiind şi preşedinte al Consiliului Naţional”. Ca preşedinte al adunării şi semnatar al actului Unirii, Cicio-Pop a avut un rol preponderent în evenimentele de la 1 decembrie, rol pe care „i l-au onorat duşmanii neamului prin două atentate asupra casei sale”.
1918 – 1933
După Unire, a fost, pe rând, ministru de stat pentru Transilvania în guvernul Alexandru Vaida-Voevod, ministru de externe în acelaşi guvern (decembrie 1918 – martie 1920), prim-ministru ad-interim (ian. – mar. 1920), preşedinte al Adunării Deputaţilor (dec. 1928 – apr. 1931, aug. 1932 – nov. 1933). După fuzionarea Partidului Naţional Român cu Partidul Ţărănesc în 1926, a fost vicepreşedinte al noii formaţiuni.
Ioan Şerban Basarab scria despre Cicio-Pop:
„Orice înalte funcţii a ocupat, el a fost pururea cu urechea la nevoile celor mici şi nevoiaşi, simţindu-se părtaş la durerile acestora. În mijlocul ţărănimii se simţea reconfortat, ridicarea clasei ţărăneşti fiind una dintre preocupările lui constante. În ierarhia intereselor, a sacrificat întotdeauna interesele personale sau ale grupului, în interesul colectivităţii”.
1934
Înainte de a muri le-a şoptit rudelor că „de va fi să vorbească la groapă vreun ministru, să vină un ministru din Regat!”. Dorinţa i-a fost îndeplinită, la sicriul său vorbind chiar prim-ministrul de atunci, Gheorghe Tătărescu.
Ştefan Cicio-Pop şi-a adus contribuţia în procesul intentat la Cluj reprezentanţilor Partidului Naţional Român pentru vina de a fi publicat Memorandumul adresat împăratului de la Viena. Cu acest prilej, încercând să-i apere pe memorandişti, şi-a exprimat neîncrederea în obiectivitatea judecătorilor.
1905 - 1918
Ştefan Cicio-Pop a fost ales al românilor din Şiria (Arad) în Parlamentul de la Budapesta, postură în care s-a distins prin discursurile entuziaste şi documentate provocând prietenilor admiraţie şi inamicilor respect.
octombrie 1918
După ce a izbucnit revoluţia la Budapesta, în casa şi sub preşedinţia lui Ştefan Cicio-Pop din Arad s-a constituit Consiliul Naţional Român Central. Astfel, a fost restabilită ordinea în Transilvania. Acestui consiliu i-a revenit şi importanta responsabilitate a pregătirii Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia.
14 noiembrie 1918
Ştefan Cicio-Pop a semnat o somaţie adresată guvernului maghiar. Prin aceasta se cerea autorităţilor maghiare predarea puterii în mâinile reprezentanţilor politici ai poporului român.
Într-un articol semnat de Ioan Şerban Basarab şi Ştefan Cicio-Pop şi publicat în „Gazeta juridică a Transilvaniei” din Braşov se spune:
„Dezlănţuirea furtunoasă a evenimentelor ne-a produs convingerea că în înţelesul dreptului de liberă dispoziţiune a neamurilor, cât şi spre scopul de-a păstra ordinea publică, siguranţa averii şi a vieţii, trebue încă acum să luăm puterea deplină de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal şi Ţara Ungurească (...) Guvernul [maghiar] să adreseze naţiunilor din Ungaria şi Ardeal numaidecât un manifest în acest înţeles şi să subordoneze potestăţii noastre toate instituţiunile noastre, autorităţile şi organele de Stat, politice, administrative, judecătoreşti, de comunicaţiune, şcolare, bisericeşti, financiare şi militare aflătoare pe acest teritoriu”.
22 noiembrie 1918
Cicio-Pop a semnat convocarea pentru Marea Adunare de la Alba-Iulia din 1 decembrie 1918.
Iată cum a descris patriarhul Miron Cristea rolul avut de Cicio-Pop în Adunarea de la Alba-Iulia:
„Ştefan Cicio-Pop a fost tot timpul, înainte de adunare, unul dintre cei ce mai mult au alergat în Ardeal pentru pregătirea adunării, uneori cu riscul vieţii, fiind şi preşedinte al Consiliului Naţional”. Ca preşedinte al adunării şi semnatar al actului Unirii, Cicio-Pop a avut un rol preponderent în evenimentele de la 1 decembrie, rol pe care „i l-au onorat duşmanii neamului prin două atentate asupra casei sale”.
1918 – 1933
După Unire, a fost, pe rând, ministru de stat pentru Transilvania în guvernul Alexandru Vaida-Voevod, ministru de externe în acelaşi guvern (decembrie 1918 – martie 1920), prim-ministru ad-interim (ian. – mar. 1920), preşedinte al Adunării Deputaţilor (dec. 1928 – apr. 1931, aug. 1932 – nov. 1933). După fuzionarea Partidului Naţional Român cu Partidul Ţărănesc în 1926, a fost vicepreşedinte al noii formaţiuni.
Ioan Şerban Basarab scria despre Cicio-Pop:
„Orice înalte funcţii a ocupat, el a fost pururea cu urechea la nevoile celor mici şi nevoiaşi, simţindu-se părtaş la durerile acestora. În mijlocul ţărănimii se simţea reconfortat, ridicarea clasei ţărăneşti fiind una dintre preocupările lui constante. În ierarhia intereselor, a sacrificat întotdeauna interesele personale sau ale grupului, în interesul colectivităţii”.
1934
Înainte de a muri le-a şoptit rudelor că „de va fi să vorbească la groapă vreun ministru, să vină un ministru din Regat!”. Dorinţa i-a fost îndeplinită, la sicriul său vorbind chiar prim-ministrul de atunci, Gheorghe Tătărescu.
