Ion I. Nistor este unul dintre cei care a hotărât Unirea Basarabiei cu România, participând în calitate de invitat la unele şedinţe ale Sfatului Ţării, inclusiv la cea din 27 martie 1918. De altfel, a votat la Congresul general din 28 noiembrie 1918 unirea necondiţionată a Bucovinei cu România şi contribuie decisiv la realizarea Marii Uniri. După Marea Unire, a fost ministru şi profesor universitar.
1897 - 1902
Ion I. Nistor a făcut studii universitare la Cernăuţi. Era interesat de istoria românilor şi pasionat de bijuteriile arhitectonice ale acestui popor, ca Mănăstirea Putna, pe care o numea o „Mecca a românilor”.
1904 - 1912
Desfăşoară o intensă activitate culturală, participând la publicarea la Cernăuţi a revistei Junimea Literară. Este ales membru corespondent al Academiei Române.
1914 - 1918
La câteva luni de la începerea Primului Război Mondial, se refugiază în România şi înfiinţează Comitetul refugiaţilor bucovineni. Odată cu înfrângerile Armatei Române, Ion I. Nistor şi familia sa iau calea pribegiei în Moldova, apoi Odesa şi Chişinău. Participă în calitate de invitat la unele dintre şedinţele Sfatului Ţării, inclusiv la cea din 27 martie 1918, care hotărăşte unirea Basarabiei cu România.
Noiembrie 1918
În toamna anului 1918, Ion Nistor este împuternicit al Guvernului condus de Ion I.C. Brătianu pentru relaţia cu Bucovina. Se reîntoarce pe pământurile natale şi are misiunea să redacteze Moţiunea de Unire a Bucovinei cu România. Votează la Congresul general din 28 noiembrie 1918 unirea necondiţionată a Bucovinei cu România şi contribuie decisiv la realizarea Marii Uniri.
Ion Nistor scria:
„Actul Unirii de la Cernăuţi, cu pecetea zilei de 28 noiembrie 1918, stâlpuieşte pentru toate timpurile graniţa între robirea şi dezrobirea Bucovinei, grădina Moldovei şi diamantul cel mai scump din diadema voievodală de la Putna. Reîntoarcerea Bucovinei la sânul Patriei-Mame, prin hotărârea liberă şi necondiţionată a plăieşilor ei, înseamnă biruinţa conştiinţei naţionale asupra încercărilor viclene de a o înăbuşi în sufletele celor ce o cultivă cu dragoste şi încredere în viitor”.
Ion Nistor, Zece ani de la Unirea Bucovinei..., Academia Română, 1929 în Aminitiri bucovinene din vremea Unirii, Iaşi, Editura ALFA, 2000 [1938]
1920 - 1940
După Marea Unire, are o activitate intensă în domeniul culturii şi educaţiei, devenind în 1920 primul rector român al Universităţii din Cernăuţi. În perioada interbelică este ministru şi profesor universitar.
Nicolae Iorga despre Ion Nistor în noiembrie 1918:
„Cu duioase sentimente mă gândesc la legăturile noastre, domnule Nistor. Om format, istoric de chemare, scriitor cunoscut, ai venit la înalta şcoală românească de aici. Mi-ai fost elev. Uneori elevii îşi aduc aminte de profesorii lor – sunt cazuri; şi dumneata eşti unul din ele. Dar şi profesorii trebuie să fie recunoscători elevilor când le aduc un suflet ca al dumitale”.
„Aminitiri bucovinene din vremea Unirii”, Iaşi, Editura ALFA, 2000 [1938]
1948 - 1955
După al Doilea Război Mondial, pentru activitatea sa naţională, anti-sovietică, cât şi din cauza funcţiilor ministeriale este scos din Academia Română, arestat în 1950, la 73 de ani, şi închis la Sighetul Marmaţiei.
11 noiembrie 1962
Ion I. Nistor se stinge din viaţă la 11 noiembrie 1962, la Bucureşti, şi este înmormântat la Cimitirul Bellu.
Ion I. Nistor a făcut studii universitare la Cernăuţi. Era interesat de istoria românilor şi pasionat de bijuteriile arhitectonice ale acestui popor, ca Mănăstirea Putna, pe care o numea o „Mecca a românilor”.
1904 - 1912
Desfăşoară o intensă activitate culturală, participând la publicarea la Cernăuţi a revistei Junimea Literară. Este ales membru corespondent al Academiei Române.
1914 - 1918
La câteva luni de la începerea Primului Război Mondial, se refugiază în România şi înfiinţează Comitetul refugiaţilor bucovineni. Odată cu înfrângerile Armatei Române, Ion I. Nistor şi familia sa iau calea pribegiei în Moldova, apoi Odesa şi Chişinău. Participă în calitate de invitat la unele dintre şedinţele Sfatului Ţării, inclusiv la cea din 27 martie 1918, care hotărăşte unirea Basarabiei cu România.
Noiembrie 1918
În toamna anului 1918, Ion Nistor este împuternicit al Guvernului condus de Ion I.C. Brătianu pentru relaţia cu Bucovina. Se reîntoarce pe pământurile natale şi are misiunea să redacteze Moţiunea de Unire a Bucovinei cu România. Votează la Congresul general din 28 noiembrie 1918 unirea necondiţionată a Bucovinei cu România şi contribuie decisiv la realizarea Marii Uniri.
Ion Nistor scria:
„Actul Unirii de la Cernăuţi, cu pecetea zilei de 28 noiembrie 1918, stâlpuieşte pentru toate timpurile graniţa între robirea şi dezrobirea Bucovinei, grădina Moldovei şi diamantul cel mai scump din diadema voievodală de la Putna. Reîntoarcerea Bucovinei la sânul Patriei-Mame, prin hotărârea liberă şi necondiţionată a plăieşilor ei, înseamnă biruinţa conştiinţei naţionale asupra încercărilor viclene de a o înăbuşi în sufletele celor ce o cultivă cu dragoste şi încredere în viitor”.
Ion Nistor, Zece ani de la Unirea Bucovinei..., Academia Română, 1929 în Aminitiri bucovinene din vremea Unirii, Iaşi, Editura ALFA, 2000 [1938]
1920 - 1940
După Marea Unire, are o activitate intensă în domeniul culturii şi educaţiei, devenind în 1920 primul rector român al Universităţii din Cernăuţi. În perioada interbelică este ministru şi profesor universitar.
Nicolae Iorga despre Ion Nistor în noiembrie 1918:
„Cu duioase sentimente mă gândesc la legăturile noastre, domnule Nistor. Om format, istoric de chemare, scriitor cunoscut, ai venit la înalta şcoală românească de aici. Mi-ai fost elev. Uneori elevii îşi aduc aminte de profesorii lor – sunt cazuri; şi dumneata eşti unul din ele. Dar şi profesorii trebuie să fie recunoscători elevilor când le aduc un suflet ca al dumitale”.
„Aminitiri bucovinene din vremea Unirii”, Iaşi, Editura ALFA, 2000 [1938]
1948 - 1955
După al Doilea Război Mondial, pentru activitatea sa naţională, anti-sovietică, cât şi din cauza funcţiilor ministeriale este scos din Academia Română, arestat în 1950, la 73 de ani, şi închis la Sighetul Marmaţiei.
11 noiembrie 1962
Ion I. Nistor se stinge din viaţă la 11 noiembrie 1962, la Bucureşti, şi este înmormântat la Cimitirul Bellu.