Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Doamnele României. Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu

Ecaterina Teodoroiu (născută Cătălina Vasile Toderoiu, la 14 ianuarie 1894, Vădeni) a fost o cercetaşă şi participantă la Primul Război Mondial, unde a murit la sfârşitul bătăliei de la Mărăşeşti, luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.

Provenită dintr-o familie modestă din Oltenia, Ecaterina a plecat la Bucureşti pentru a deveni învăţătoare, iar acolo a contribuit la înfiinţarea primelor organizaţii de cercetaşi din ţara ei.

După intrarea României în Primul Război Mondial, a activat ca asistentă medicală pe frontul din regiunea ei natală. Din dorinţa de a-i răzbuna pe toţi cei patru fraţi ai ei care muriseră în lupte, Ecaterina a cerut să fie transferată la o unitate de combatanţi. A fost luată prizonieră, a evadat şi a fost rănită de două ori. Eroina a fost distinsă de către generalul Dragalina, în primăvara anului 1917, cu "Virtutea militară de război, clasa a II-a" şi avansată la gradul de sublocotenent.” Conducea un pluton de 25 de soldaţi, iar soldaţilor, la început, nu le-a prea convenit că sunt conduşi de o femeie, dar până la urmă au apreciat-o.

Moartea nu a cruţat-o însă, Ecaterina Teodoroiu nu a reuşit să scape de gloanţele germane. În august 1917, pe câmpul de luptă de la Mărăşeşti, eroina a fost împuşcată în piept. Ultimele ei cuvinte au fost: "Înainte băieţi, sunteţi cu mine!".
 
A fost înmormântată cu paradă pe 23 august 1917. La căpătâi i-a fost ridicată o mare cruce de stejar, de către comandantul Diviziei a XI-a, apoi trupul ei a fost mutat în Mausoleul de la Mărăşeşti. La patru ani de la moartea Ecaterinei, pe 4 iunie 1921, osemintele Ecaterinei au fost deshumate şi transportate la Târgu Jiu, unde, pe 9 iunie, au fost depuse în cavoul din faţa Primăriei, în aşteptarea unui monument comemorativ. Desi generalul francez Henri Berthelot a comparat-o  cu Ioana D'Arc si fiind celebrată ca eroină naţională după terminarea războiului, imaginea ei a fost la început marginalizată şi apoi distorsionată de regimul comunist, iar după căderea acestuia revenirea imaginii sale reale în conştiinţa populară a întârziat.
Similare