Gala Tvr Moldova

Retrospectiva Galei Premiilor TVR MOLDOVA, un proiect ambiţios început în 2015 - Partea a doua

Se mândresc mult cu excelenţa în Educaţie şi în cultura română, iar acest lucru îl transmit cu pasiune şi viitoarelor generaţii. Vorbim despre Lucia Cucu şi Vasile Şoimaru, adevăraţi eroi în domeniul lor de activitate. În 2015, ei au fost laureaţi ai Premiilor TVR MOLDOVA. Să le cunoaştem împreună povestea de viaţă şi evoluţia profesională, într-un reportaj din cadrul campaniei "Premiile TVR MOLDOVA – Români pentru Români".

În 2015, marele trofeu pentru "Promovarea Limbii Române" a mers la Liliana Cucu.

Şi a fost oferit pe bună dreptate. De zeci de ani îşi dedică viaţa pentru ca toţi cei care trăiesc în Republica Moldova să înveţe exemplar limbă română.
 
„Îl dedic tuturor profesorilor de limbă română din ţară, celor care împreună de zece ani implementăm programe de studiere a limbii române”, spunea LUCIA CUCU, director ANTEM, laureat Premiile TVR MOLDOVA 2015

Emoţiile sunt mari şi acum, la patru ani distanţă.

„A fost un premiu de recunoştinţă pentru munca în echipă a 70 de persoane”, a declarat  LUCIA CUCU.

Recunoştinţa de care vorbeşte Lucia Cucu a fost un imbold pentru a continua munca, pe acelaşi drum, dar cu mai multă pasiune. În fiecare an lansează noi programe educative. Anul trecut au creat manualul pentru copiii Diasporei "Învăţăm Limba Română Împreună. Primii paşi", carte care a ajuns în Italia, Portugalia, Belgia, Franţa, Irlanda, Kazahstan, Canada, Rusia şi Georgia. Iar în acest an, au lansat Programul de învăţare simultană a limbii române în grădiniţele din Găgăuzia.

„Acest program oferă un pachet de materiale include ghid, curicula, manual, culegere de poveşti, poezii, desene. Mă refer aici la acest manual "Nicu şi Leanca învaţă limba română". Împreună cu aceşti 2 copii şi îi ajută pe ceilalţi să înveţe limba română şi mă bucur foarte mult când mergi în grădiniţele ruseşti sau găgăuze şi ei vorbesc fluent. Ne bucură şi faptul că autorităţile locale susţin acest program şi chiar au luat o parte din finanţarea acestui program”, a spus  LUCIA CUCU, director ANTEM, laureat Premiile TVR MOLDOVA 2015

Un alt laureat al TVR MOLDOVA a fost Vasile Şoimaru, deputat în primul Parlament şi semnatar al Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova. De 17 ani este un împătimit al expediţiilor în toate zonele istorice româneşti.

 „În acest mileniu, de 3 ori am refuzat distincţii de stat. Astăzi nu voi face acest lucru. Dacă aş face acest lucru aş înmâna lui Bogdan Aurescu cel care a făcut posibilă revenirea la Chişinău a TVR-ului nostru iubit”, a spus Vasile Şoimaru.

 Atunci, în 2015, Vasile Şoimaru a fost distins cu Premiul pentru Românii de Pretutindeni şi a fost de bun augur.

„După el a continut o ploaie întreagă de premii, dar cel mai important probabil că a fost premiul Academiei Române”, a precizat Vasile Şoimaru.

Vasile Şoimaru a fost în pelerinaj prin toată lumea pentru a întâlni români - de la poalele Alpilor şi Marea Adriatică până la poalele Caucazului şi Cotul Donului, de la Carpaţii Nordici până în Pind, Sudul Albaniei şi Constantinopol. Continuă expediţiile şi astăzi deşi obstacolele nu-l ocolesc. În iunie 2019, a fost declarat persona non-grata de către autorităţile ucrainene. 

„Eu nu am contactat nici un ucraineam, nu le posed limba şi nu vreau. Eu am fost pe fostele teritorii româneşti. Cum s-a întâmplat aceasta Dumnezeu ştie şi nu uită. Vor trece poate mai repede aceşti 3 ani şi voi reveni la fraţii mei de la Cernăuţi, Ismail, Cetatea Albă”, a menţionat Vasile Şoimaru.

În acest an, ştafeta laureaţilor va fi preluată de alţi purtători ai  valorilor româneşti. Gala Premiilor TVR MOLDOVA va avea loc pe 8 decembrie, de la ora 17, la Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Chişinău. Vor fi premiate 10 personalităţi din tot spaţiul românesc. Vor fi răsplătiţi cei care au trudit pentru promovarea istoriei şi limbii române, a patrimoniului cultural, pentru performanţă în educaţie, artă, afaceri, sau pentru responsabilitate socială.