EXTERN

Web-site-urile considerate o ameninţare la adresa securităţii naţionale a Egiptului vor fi blocate

post-img

Preşedintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi, a semnat o nouă lege care înăspreşte controlul asupra internetului în ţară.

Legislaţia permite autorităţilor să blocheze unele web-site-uri considerate o ameninţare la adresa securităţii naţionale a Egiptului. Persoanele responsabile pentru astfel de web-site-uri riscă să fie condamnate la închisoare sau să fie amendate.

Oricine este găsit vinovat de administrarea sau chiar de vizitarea unui astfel de site riscă închisoarea sau amendă.  

Autorităţile susţin că noile măsuri sunt menite să combată terorismul şi instabilitatea, însă organizaţiile pentru drepturile omului acuză guvernul că urmăreşte zdrobirea oricăror opozanţi sau critici politici.  

Potrivit Asociaţiei pentru libertatea de gândire şi exprimare cu sediul la Cairo, peste 500 de website-uri au fost deja blocate înainte de adoptarea noii legi.