EXTERN

Vladimir Putin nu mai suportă comparaţiile făcute între URSS şi regimul nazist şi vrea să le interzică prin lege

post-img

Preşedintele rus Vladimir Putin a solicitat Dumei, camera inferioară a Parlamentului Rusiei, să interzică prin lege orice afirmaţii publice care pun pe picior de egalitate acţiunile şi crimele fostului URSS şi cele ale Germaniei naziste din timpul celui De-al Doilea Război Mondial, informează The Moscow Times.

Putin i-a cerut preşedintelui Dumei, Viacelsav Volodin, să redacteze până la 1 iulie un proiect de lege care să interzică şi să pedepesească declaraţiile făcute în public prin care acţiunile regimului URSS sunt echivalate cu cele ale Germaniei naziste, scrie Digi24.

Decizia Kremlinului vine după ce Parlamentul European a votat, în 2019, o rezoluţie prin care UE a condamnat Pactul Ribbentrop-Molotov încheiat în 1939 între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă şi care a stat la baza declanşării celui De-al Doilea Război Mondial.

Conform rezoluţiei Parlamentului European, statele membre ale UE sunt invitate „să analizeze clar crimele şi agresiunile săvârşite de regimurile comuniste totalitare, precum şi crimele şi agresiunile regimurilor naziste”.

După anexarea peninsulei Crimeea în 2014, Vladimir Putin refuzat să condamne pactul Ribbentrop-Molotov şi a susţinut că semnarea documentului  a venit, de fapt, ca un răspuns al Moscovei la izolarea Rusiei de către Occident.

Rusia acuză „miturile” legate de prezentarea Armatei Roşii ca „o adunătură de tâlhari şi violatori”

În ultima perioadă, autorităţile ruse au manifestat un interes tot mai mare faţă de istoria celui De-al Doilea Război Mondial şi glorificarea perioadei Rusiei sovietice.

Inclusiv în România, ambasada Rusiei a provocat în 2018 un scandal după o postare pe Facebook în care condamna „miturile” legate de atrocităţile comise de militarii sovietici în ţara noastră.

„Pe parcursul unei lungi perioade de timp, în presa occidentală şi cea românească apar periodic diverse publicaţii menite să-i denigreze pe ostaşii Armatei Roşii care au eliberat de fascism ţările Europei de Est şi Europei Centrale. În cadrul acestei perpetue campanii de propagandă, ostilii critici anti-sovietici şi anti-ruşi încearcă însistent să-i convingă pe oameni că Armata Roşie era o adunătură de tâlhari şi violatori care nu ştiau de nicio milă faţă de populaţia civilă. Astăzi asistăm la o revitalizare a acestei campanii”, a precizat ambasadar Rusiei la Bucureşti.

În replică, ambasadorul român la Moscova a calificat postarea drept regretabilă.

„Nu ştiu cum faceţi, dar periodic reuşiţi să-i iritaţi pe români, făcând trimitere la istoria comună recentă, complicată. Cum puteţi încerca să ştergeţi din memoria acestui popor evidenţele, fie ele petrecute în urmă cu 75 de ani??? Ca diplomaţi la Bucureşti ar trebui să cunoaşteţi că mulţi români păstrează amintiri vii de la bunici despre comportamentul soldatului sovietic pe teritoriul României, care nu are nimic de-a face cu "eliberarea"...Este regretabilă postarea, mai bine vă abţineaţi...Lăsaţi-o baltă!”, a spus, la acea vreme, oficialul român.