EXTERN

Vladimir Putin: Nepoţii mei nu vor fi prinţi, vreau să fie nişte oameni normali

post-img

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a vorbit pentru prima dată despre nepoţii săi şi a declarat în timpul show-ului televizat de întrebări-răspunsuri transmis în direct la postul naţional, că doreşte ca ei să trăiască "normal".

Întrebat cu privire la atitudinea secretoasă pe care o manifestă în ceea ce priveşte viaţa sa de familie, preşedintele rus a anunţat că este bunicul a doi nepoţi, dezvăluind pentru prima dată existenţa acestora la televiziunea rusă, notează agerpres.ro

„În ceea ce îi priveşte pe nepoţii mei, unul merge deja la grădiniţă. Trebuie să înţelegeţi: nu doresc ca ei să crească precum nişte prinţi, vreau ca ei să fie nişte oameni normali", a explicat liderul rus, adăugând că „unul s-a născut de curând".

„Pentru aceasta, este fundamental ca ei să fie în compania altor copii normali. Dacă le voi spune vârsta, numele, ei vor fi imediat identificaţi şi nu vor fi lăsaţi niciodată în pace", a adăugat Putin în timpul acestei emisiuni anuale intitulate „Linia directă", difuzată la posturile publice ruseşti.

Vladimir Putin a admis pentru prima dată că este bunic în filmul regizat de Oliver Stone, difuzat în patru episoade la postul american Showtime, începând de luni.

El a dezminţit de altfel ideea conform căreia cele două fiice ale sale locuiesc în străinătate. „Copiii mei, în pofida tuturor zvonurilor, locuiesc aici, la Moscova. Şi am doi nepoţi. Şi ei de asemenea trăiesc o viaţă normală", a declarat Putin.

Vladimir Putin controlează cu stricteţe toate informaţiile despre viaţa sa privată. El le evocă puţin pe cele două fiice ale sale, Maria şi Katerina, născute în 1985 şi respectiv în 1986 şi ale căror apariţii publice sunt rare. El a surprins întreaga lume atunci când, alături de soţia sa Ludmila, a anunţat în iunie 2013 că se despart după aproape 30 de ani de căsătorie.