Violenţe în Argentina după respingerea de către Senat a legalizării avortului
Sursa foto:MagnaNews Vizualizari:

Violenţe în Argentina după respingerea de către Senat a legalizării avortului

Protestatari pro-avort au aruncat cu pietre şi sticle şi au incendiat grămezi de gunoaie la doar câţiva metri de intrarea în Parlamentul din Buenos Aires, după ce Senatul argentinian a votat împotriva legalizării avortului, relatează Agerpres.

Poliţia a ripostat folosind gaze lacrimogene şi mai multe persoane au fost arestate.

Cu toate acestea, majoritatea celor care au participat la protestele masive pentru şi împotriva legalizării avortului şi care au urmărit dezbaterea maraton din Senat, în pofida vremii ploioase, au fost paşnici.

Senatorii argentinieni au respins joi legalizarea avortului în ţara de origine a Papei Francisc, punând astfel capăt speranţelor organizaţiilor feministe, după ce proiectul de lege a fost aprobat de deputaţi în iunie.

Treizeci şi opt de senatori au spus "nu" textului de lege care autorizează avortul până la 14 săptămâni de sarcină şi prevede gratuitatea sa în toate centrele de sănătate ale ţării, 31 au votat pentru şi doi s-au abţinut.

Dezbaterea privind avortul divizează societatea, precum şi partidele politice argentiniene, după ce a fost iniţiată de preşedintele Mauricio Macri, care s-a declarat împotriva avortului.

În Argentina, în termenii legislaţiei actuale, avortul este legal numai în caz de viol sau atunci când viaţa mamei este pusă în pericol, dar potrivit ONG-urilor aproape 500.000 de avorturi sunt practicate în fiecare an.
Similare