EXTERN

VIDEO. Siria, sub aripa ruşilor. Liderii Turciei, Rusiei şi Iranului au stabilit la Soci viitorul sirienilor

Reuniune ruso-turco-iraniană la Soci, pe care presa de la Moscova o consideră o nouă Yalta privind Siria. Practic, ruşii încearcă să descrie viitorul republicii islamice. Întâlnirea a fost precedată însă de vizita preşedintelui Bashar al-Assad la Moscova. Ce se ascunde în spatele iniţiativelor Rusiei pe dosarul sirian, ne spune corespondentul TVR Liviu Iurea.

La Soci s-a convenit asupra unor paşi concreţi care trebuie realizaţi în viitorul apropiat: organizarea aşa-numitului Congres al popoarelor siriene, evident şi cu participarea formaţiunilor de opoziţie pentru elaboarea unei noi Constituţii a Siriei.

Ar urma organizarea de alegeri parlamentare şi prezidenţiale, sub egida Naţiunilor Unite.

De la Soci, Vladimir Putin a vorbit la telefon cu toţi liderii importanţi din regiunea Orientului Mijlociu, dar şi cu preşedintele american, Donald Trump.

În Rusia a fost şi Bashar al-Assad, cu două zile înainte de summit-ul tripartit, probabil pentru ultimele consultări înainte de a anunţa planul de reglementare.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin: Cea mai importantă problemă, desigur, este reglementarea politică paşnică în Siria după înfrângerea teroriştilor.

Prezenţa lui Assad la Soci arată că liderul de la Damasc are şanse să rămână în ecuaţia politică post conflict, iar plecarea sa de la putere nu mai este o condiţie obligatorie a procesului de reglementare a situaţiei din Siria.

Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad: Noi contăm pe sprijinul Rusiei de a asigura neamestecul jucătorilor externi în procesul politic.

Pe fondul intenselor tratative diplomatice, Moscova anunţă că faza activă a operaţiunii militare din Siria se apropie de final. Asta nu înseamnă că Rusia se va retrage definitiv cu trupele din Siria şi, evident, va continua să îşi exercite influenţa în regiune.

Este evident că lupta împotriva terorismului şi încheierea operaţiunilor militare din Siria vor deveni o temă care ar avantaja candidatul Kremlinului în campania pentru prezidenţialele din primăvara anului viitor.