Unul din 6 copii trăieşte într-o zonă de război. În Siria, Afganistan, Somalia sau Republica Democrată Congo, joaca de v-aţi ascunselea este, de fapt, fuga din bătaia puştii. Pentru unii, norocul înseamnă una dintre taberele de refugiaţi supra-aglomerate, unde părinţii se luptă pentru un blid de orez. Pentru alţii, copilăria înseamnă muncă grea, pentru că altfel nu pot supravieţui.
Nu are mai mult de 6 ani, dar cară pe umerii fragili o povară care cântăreşte, poate, la fel de mult cât el. Ochii spun totul. Suntem în sud-estul Republicii Democrate Congo, în provincia Tanganyika, o regiune frământată de un conflict interetnic surd. Sute de mii de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele. Jumătate dintre ei sunt copii. Foametea, sărăcia lucie, bolile - cu asta se confruntă copiii de pe malul Lacului Tanganyika.
FRANCOISE PHILIPPE, refugiată: "Toţi mergeam la şcoală. Acum muncim ca să câştigăm bani pentru mâncare".
Organizaţiile umanitare trimit periodic ajutoare, dar proviziile sunt insuficiente. Copiii pe care îi vedeţi se trezesc la 4 şi jumătate dimineaţă. Toţi muncesc pentru a-şi susţine familiile.
FRANCOISE PHILIPPE, refugiată: "Mă numesc Francoise. Am 14 ani. Car nisip. E foarte greu şi distanţele sunt mari. Muncesc de la 4.30 dimineaţă până la ora 8. Apoi revin la ora 16 şi termin la 19".
Nisipul e cel mai ieftin material de construcţie. Copiii câştigă 30 de cenţi pentru 25 de kilograme cărate.
Părinţii nu au de ales aici. Într-un loc ca acesta nu contează vârsta. Toată lumea munceşte până la epuizare, pentru supravieţuire.
ASANI PHILIPPE, refugiat: "Părinţii noştri nu ne-au pus niciodată la asemenea munci. Stăteam şi tata ne aducea mâncare. Acum, însă, ca refugiaţi, suferim enorm".
În Republica Democrată Congo, în zona centrală, a izbucnit din nou epidemia de ebola, aşa că, deocamdată, organizaţiile umanitare îşi concentrează atenţia pe acea regiune. Yemen, Congo, Siria sau Sudan sunt doar câteva ţări în care copiii suferă de malnutriţie severă sau sunt nevoiţi să muncească.
