Preşedintele Donald Trump a prelungit cu un an acordul cu Iranul, dar le-a cerut aliaţilor europeni şi Congresului să contribuie la îmbunătăţirea documentului. Liderul de la Casa Albă a stabilit şi un termen limită: 120 de zile.
Trump a asteptat până în ultimul moment. A ezitat. Intenţia sa era să denunţe acordul cu Iranul semnat de predecesorul său, Barack Obama. Îl considera şi îl consideră şi acum un dezastru care nu face decât să servească intersele Teheranului. Practic, majoritatea sancţiunilor la adresa Iranului au fost ridicate. A rămas în vigoare doar embargoul privind vânzările de armament. Mai mult, rezoluţia ONU care confirmă acordul cere Iranului să se abţină de la dezvoltarea rachetelor balistice timp de opt ani fără să aibă caracter obligatoriu. Teheranul susţine că nu constrieşte rachete care să poată fi dotate cu ogive nucleare.
Iranul este unul din principalii competitori pentru supremaţie regională, alături de Arabia Saudită. Cele două state au resurse financiare importante, au achiziţionat armament şi şi-au construit armate şi forţe de securitate importante. Mai mult, s-au implicat în conflicte locale care au caracter de războaie de proximitate. Iranul îi susţine pe rebelii houthi din Yemen împotriva coaliţiei condusă de Arabia Saudita. Îl susţine pe Bashar Assad împotriva grupărilor de opoziţie ajutate financiar şi cu armament de Arabia Saudită. Un al treilea teatru de confruntare între cele două ţări musulmane este Bahreinul. În fine, Iranul are o poziţie dominantă în Irakul vecin unde administraţia este preponderent şiită.
Dacă Iranul încearcă să fie actorul principal ăn Islamul şiit, Arabia Saudită vrea acelaşi lucru în Islamul sunnit. Ambele ţări sunt teocraţii, oficial sau neoficial: în Iran, puterea reală o deţin ayatolahul şi Consiliul Gardienilor. Toate instituţiile - guvernul, parlamentul, armata, razile revoluţionare - răspund direct în faţa liderului suprem. În Arabia Saudită, puterea îi aparţine regelui. El nu este şi lider religios dar, informal, menţine echilibrul între cler, şefi de trib şi familia saudită. Cea din urmă este puternic influenţată de factorul religios, iar regele este şi Custodele celor două moschei.
În 2016, Arabia Saudită a format o alianţă militară a statelor sunnite care are cartierul general la Riyad. Ţările membre s-au angajat să coopereze în domeniul securităţii şi să se ajute reciproc în cazul unei agresiuni. Principalul adversar este, desigur, Iranul. În spatele celor doi adversari regionali se află Statele Unite, în cazul Arabiei Saudite, respectiv, Rusia, în cazul Iranului. Este şi motivul pentru care Moscova s-a opus adoptării unor sancţiuni la adresa Teheranului, în timp ce Washingtonul vrea reintroducerea acestora.
