EXTERN

LIVE/UPDATE: Proteste la Washington. Poliţia dispersează manifestanţii

post-img

Mii de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu al SUA, Donald Trump, s-au adunat miercuri în faţa Capitolului din Washington şi au dărâmat mai multe bariere de securitate, ceea a dus la ciocniri cu poliţia şi la scene haotice în faţa intrării în Congresul SUA, unde congresmenii s-au reunit pentru a valida oficial victoria electorală a democratului Joe Biden.Protestatarii au reuşit să intre şi în interiorul Capitoliului, iar poliţia a ordonat evacuarea mai multor clădiri ale Congresului SUA, relatează AFP şi Agerpres.



UPDATE: Trupe ale FBI SWAT au intrat în clădirea Capitoliului pentru a restaura ordinea.

UPDATE: Militari ai Gărzii Naţionale se îndreaptă spre Washington, pentru a încerca să restabilească ordinea în capitala federală, pradă unei situaţii insurecţionale, transmit AFP şi Reuters.

UPDATE: Cu un discurs a venit şi Donald Trump. Acesta s-a adresat protestatarilor, spunându-le că îi înţelege, dar le cere protestatarilor să meargă acasă. Trump insistă însă că alegerile au fost fraudate. "Vă ştiu durerea, ştiu că sunteţi răniţi, am avut alegeri care ne-au fost furate. Au fost alegeri pe muchie şi toată lumea o ştie, în special tabăra adversă. Dar trebuie să mergeţi acasă acum. Trebuie să avem pace. Trebuie să impunem legea şi ordinea, trebuie să respectăm măreţele noastre forţe de ordine, nu vrem să fie nimeni rănit.”

UPDATE: Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, a venit cu un discurs în care i-a cerut lui Donald Trump să renunţe şi să depăşească această etapă. Joe Biden a declarat că protestatarii trebuie să oprească violenţele şi haosul. 

Scenele nu reflectă adevărata Americă, nu ne reprezintă, este dezordine, e haos şi trebuie să se termine, acum! O lume întreagă se uită la noi. Copii noştri se uită la tv. Noi putem fi mai buni decât arătăm acum”, a declarat Biden, subliniind că validarea mandatului său ar fi trebuit să fie o procedură simplă care face parte din democraţia americană, însă astăzi putem vedea că democraţia este fragilă.

UPDATE: Mai mulţi membri ai Congresului american au denunţat miercuri o "tentativă de lovitură de stat" desfăşurată de partizani ai lui Donald Trump care au reuşit să pătrundă în Capitoliu, parlamentarii avertizând că acţiunea este sortită eşecului.  "Asistăm la o tentativă de lovitură de stat încurajată de criminalul de la Casa Albă. Este sortită eşecului", a scris pe Twitter reprezentantul democrat William Pascrell, referindu-se la Donald Trump.
"Nu este vorba despre o manifestaţie. Este o tentativă de lovitură de stat", a comentat la rândul ei reprezentanta Diana DeGette, denunţând "anarhia pusă la cale de propriul preşedinte".

La rândul său, un reprezentant republican de Illinois, Adam Kinzinger, a denunţat pe Twitter o "tentativă de lovitură de stat".

"Nu apăraţi ţara. Unde este garda din DC (capitala SUA)? Sunteţi terminat şi moştenirea voastră va fi un dezastru. Este o tentativă de lovitură de stat", a scris el, difuzând şi un mesaj al preşedintelui Trump.

UPDATE: O femeie se află în stare critică după ce a fost împuşcată în piept în perimetrul Capitoliului din capitala SUA, Washington, a transmis miercuri postul CNN, citat de Reuters şi Agerpres. Şi agenţia EFE a relatat că cel puţin o persoană a fost rănită de glonţ în asaltul susţinătorilor preşedintelui în exerciţiu Donald Trump asupra Congresului SUA, după cum au confirmat surse ale serviciilor de urgenţă pentru canalul local din District of Columbia al postului Fox.

Presa americană scrie că s-a gasit un dispozitiv exploziv la sediul principal al partidului republican din D.C. A fost evacuat si sediul Partidului democrat.

UPDATE:  Donald Trump le-a cerut susţinătorilor săi să evite violenţa, după intrarea manifestanţilor pro-Trump la Capitoliu, atmosfera fiind extrem de tensionată, relatează AFP.

''Susţineţi poliţia Capitoliului şi forţele de ordine. Sunt de partea ţării noastre. Staţi liniştiţi'', a postat Trump pe Twitter.

Ştire iniţială: 

Preşedintele în exerciţiu, care refuză să-şi accepte înfrângerea, şi-a chemat susţinătorii să protesteze la Washington, în marja acestei sesiuni protocolare. După ce l-au ascultat, unii manifestanţi s-au îndreptat spre Congres şi poliţia a ordonat evacuarea mai multor clădiri.

Sesiunea a fost suspendată de urgenţă, după ce manifestanţii pro-Trump au pătruns în incinta Capitoliului. Imaginile difuzate la televiziune au arătat ciocniri violente între partizanii preşedintelui în exerciţiu şi agenţii care supravegheau bariera de securitate a poliţiei, aceştia din urmă folosind gaze lacrimogene pentru a-i respinge.

"Poliţia ne-a cerut să ne punem măşti de gaz pentru că s-au folosit gaze lacrimogene în rotondă", a scris reprezentantul democrat Jim Himes.

"Ne-au spus să ne culcăm la pământ şi să ne punem măştile de gaz", a adăugat colegul său Dan Kildee.

Ulterior, simpatizanţii lui Trump au avut altercaţii cu forţele de ordine pe culoarele Congresului.

Unii dintre protestatari au urcat la prezidiul Senatului, fluturând drapele. şi scandând numele lui Trump.




(foto: CNN)




Sursa foto: Twitter






Vicepreşedintele Mike Pence a fost evacuat. Acesta a afirmat că nu se va opune certificării miercuri a victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale, ascunzându-se în spatele ''constrângerilor'' Constituţiei,




Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump a afirmat miercuri în faţa susţinătorilor săi entuziaşti că nu-şi va recunoaşte "niciodată" înfrângerea în scrutinul de la 3 noiembrie în faţa democratului Joe Biden, afirmând din nou, fără să prezinte vreo dovadă, că alegerile au fost însoţite de fraude pe scară largă


''Tocmai mi-am evacuat biroul din Cannon din cauza unei ameninţări din apropiere. Acum, vedem manifestanţi care atacă poliţia de la Capitoliu'', a postat pe Twitter aleasa republicană în Camera Reprezentanţilor Nancy Mace.