EXTERN

VIDEO. Aer curat la Beijing. Nivelul poluării din capitala chineză a scăzut semnificativ

Una dintre promisiunile asumate de preşedintele chinez Ji Xinping este ca aerul să fie respirabil în China. Cel puţin în capitala Beijing, unde atmosfera era sufocantă. Experţii şi, ce este şi mai important, locuitorii sunt fericiţi că, în sfârşit, pot merge pe stradă fără masca de protecţie.

Faţă de 2013, nivelul poluării a scăzut la jumătate, arată măsurătorile. Calitatea aerului s-a menţinut aproape tot anul trecut. Pentru chinezii care trăiesc la Beijing, este o veste minunată, pentru că ani la rând nu mai puteau merge pe jos sau cu bicicletele decât pe distanţe mici şi doar protejaţi.

Luna ianuarie a anului în care autorităţile au emis prima dată un cod portocaliu pentru smog a intrat în istoria poluării mondiale.

Cum au reuşit chinezii în 5 ani să cureţe aerul Capitalei? Mai întâi au dezafectat majoritatea termocentralelor pe cărbune şi apoi au redus numărul maşinilor cu motoare foarte poluante.

Promisiunea autorităţilor este ca în următoarea decadă să se apropie de cifrele recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Semnatară a Tratatului de la Paris privind reducerea poluării, China este una dintre ţările cu cea mai avansată tehnologie pentru energia alternativă. Este ţara în care se află cel mai mare câmp fotovoltaic plutitor din lume.