EXTERN

Vântul, ninsoarea şi gerul au lovit din nou cu forţă Statele Unite

În Statele Unite, nimeni nu se aştepta ca iarna să recapete atâta putere, la început de primăvară. În mai multe state americane au fost luate măsuri speciale, pentru că daunele produse de vreme să fie cât-de-cât ţinute sub control.

Peste 2.200 de zboruri au fost anulate pe principalele aeroporturi din nord-estul Statelor Unite, la New York, Boston şi Philadelphia, încă înainte ca viscolul să lovească.

În New York şi împrejurimi, au intrat în acţiune 1.500 de maşini de deszăpezire şi autorităţile locale au făcut apel la limitarea deplasărilor.

A fost limitat orarul trenurilor care fac legătura între metropolă şi oraşele limitrofe. Sunt anulate şi garnituri de pe traseul Boston-Washington.

Toate şcolile au fost închise în Philadelphia. Guvernatorul de Connecticut le-a cerut angajaţilor care merg sau vin de la muncă să aibă grijă la drumurile alunecoase.

Vântul care a bătut cu 100 de kilometri pe oră şi zăpada acumulată au avariat linii de înaltă tensiune, lăsând peste 100.000 de consumatori fără curent electric.

Dar există şi o veste bună: astăzi, vremea va fi mult mai bună.