EXTERN

Ursula von der Leyen va locui în biroul său din sediul Comisiei Europene? A decis să-i fie amenajată o cameră

post-img

Preşedinta aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în vârstă de 60 de ani, a decis să îi fie amenajată o cameră lângă biroul său de la al 13-lea etaj al clădirii Berlaymont, sediul executivului comunitar de la Bruxelles, au confirmat joi serviciile sale pentru AFP.

"Putem confirma că doamna Von der Leyen a cerut să îi fie amenajat un spaţiu de locuit într-o cameră de circa 25 de metri pătraţi lângă biroul său pentru nopţile petrecute la Bruxelles", au explicat colaboratorii săi, confirmând o informaţie a cotidianului german Die Welt.

Von der Leyen urmează să îşi preia funcţiile la 1 noiembrie. "Reşedinţa sa va fi la Hanovra", au precizat colaboratorii săi.

"Ea a decis să îi fie amenajat acest spaţiu mic în clădirea securizată a Comisiei, mai degrabă decât să ia un apartament sau să se instaleze într-un hotel. În afară de securitate, această alegere are un avantaj practic, pentru că evită astfel incovenientele traficului din Bruxelles", au subliniat sursele citate.

Predecesorul său, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, în vârstă de 64 de ani, şi-a păstrat de asemenea reşedinţa din Luxemburg şi a ales "să închirieze un apartament de 50 de metri pătraţi într-un hotel cu 3.250 de euro pe lună", a precizat el într-un interviu pentru Bild am Sonntag.