EXTERN

Uniunea Europeană a elaborat lista neagră cu „paradisuri fiscale”

post-img

UE şi-a publicat marţi seara lista neagră a offshore-urilor, în care a inclus 17 ţări.

Cele 17 ţări cu facilităţi fiscale netransparente sunt:

Samoa Americană
Bahrain
Barbados
Grenada
Guam
Coreea de Sud
Macao
Insulele Marshall
Mongolia
Namibia
Palau
Panama
St. Lucia
Samoa
Trinidad şi Tobago
Tunisia
Emiratele Arabe Unite.

De asemenea, UE a publicat „o listă gri” cu 47 de ţări, care include teritoriile britanice de peste mări şi dependenţele de coroană din Jersey, Guernsey, Bermuda şi Insulele Cayman.

Ţările au fost incluse în „lista neagră”, dacă s-a considerat că acestea nu au respectat standardele internaţionale privind transparenţa fiscală şi cotele de impozitare şi nu au furnizat suficiente angajamente de a le schimba în lunile care au precedat publicarea listei.

Cele din lista gri au făcut promisiuni de reformare a structurilor lor fiscale, care includ modificări pentru a se asigura că societăţile nu utilizează cote de impozit pe profit de 0% pentru a evita plata impozitului pe profit.

Pierre Moscovici, Comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, a declarat că lista "reprezintă un progres substanţial, dar rămâne un răspuns insuficient la amploarea evaziunii fiscale la nivel mondial".