Ungaria suspendă plata ratelor la credite până la sfârşitul anului
Sursa foto:zf.ro Vizualizari:

Ungaria suspendă plata ratelor la credite până la sfârşitul anului

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat miercuri un moratoriu general privind rambursarea creditelor pentru toate companiile şi debitorii privaţi până la finele anului, în ideea de a limita consecinţele economice ale răspândirii coronavirusului.

"Persoanele fizice şi companiile vor fi scutite de la plata principalului şi a dobânzilor până la finele anului pentru creditele pe care le-au luat până astăzi", a anunţat Viktor Orban într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook.

Anunţul premierului vine după ce Banca Naţională a Ungariei, condusă de Gyorgy Matolcsy, fost ministru al Economiei în guvernul lui Orban, a făcut un apel către bănci să suspende în mod voluntar rambursarea împrumuturilor pentru companii şi persoane fizice.

După ce Orban şi-a anunţat decizia, forintul ungar, care s-a depreciat cu 6% în raport cu moneda euro de la începutul acestui an, a atins un minim istoric de 355 forinţi pentru un euro. De asemenea, acţiunile grupului bancar OTP Bank au scăzut cu 7%, până la cel mai scăzut nivel de după luna iulie 2017.

Tot miercuri, premierul ungar a anunţat şi alte măsuri destinate păstrării locurilor de muncă, măsuri care vizează cele mai vulnerabile sectoare, precum turismul, restaurantele şi petrecerea timpului liber. Companiile din aceste sectoare vor fi scutite de la plata contribuţiilor sociale. Orban a precizat că acestea sunt cele mai urgente măsuri adăugând că noi măsuri destinate stimulării economiei vor fi adoptate în zilele următoare.
Similare
RECOMANDĂRI