EXTERN

Un soldat rus a omorât un ofiţer cu toporul şi a împuşcat alţi trei militari. Operaţiune vastă de căutare a forţelor speciale

post-img

Un soldat rus a omorât un ofiţer cu toporul şi a împuşcat alţi trei soldaţi, dintre care doi au murit, la o bază militară din Voronezh, la circa 450 km sud de Moscova. Militarul, care a fugit cu arma ofiţerului, este căutat de forţele speciale ale armatei ruse, scrie BBC.

Soldatul a luat pistolul ofiţerului pe care l-a omorât cu toporul şi a împuşcat cu el alţi trei militari. Doi dintre aceştia au murit, al treilea este rănit, potrivit Digi24.ro

Fugarul, care se numeşte Anton Makarov,  este căutat acum în baza aeriană Baltimor din Voronezh, informează Comisia de Investigaţii, potrivit BBC. 

Agenţia de ştiri RIA Novosti scrie că sute de militari ai forţelor speciale Omon şi Sobr sunt în căutarea fugarului. Motivele atacului nu sunt cunoscute deocamdată.