EXTERN

Un şofer octogenar a provocat un grav accident de circulaţie la Tokyo

post-img

Un şofer octogenar a provocat vineri un grav accident de circulaţie la Tokyo, soldat cu zece răniţi, dintre care doi în stare critică, a anunţat poliţia niponă, transmit Kyodo şi Xinhua.

Vehiculul condus de vârstnic a lovit un grup de pietoni care traversau o intersecţie şi s-a oprit într-o maşină de gunoi. Cele două persoane aflate în stare critică după accidentul survenit în cartierul Ikebukuro în jurul orei locale 12:30 sunt o tânără în jur de 20 de ani şi un copil de doi ani, probabil fiica ei. Alte trei persoane în vârstă de 70 şi 80 de ani au suferit răni grave, a precizat poliţia.

Criza demografică din Japonia - aşa-zisul „tsunami argintiu” -, care continuă să se agraveze, a adus pe prima pagină a ziarelor accidentele de trafic în care sunt implicaţi vârstnici, notează Xinhua.

Şoferii în vârstă de cel puţin 75 de ani au provocat doar în 2017 un număr de 418 accidente fatale. Potrivit datelor agenţiei nipone de poliţie, 194 de oameni au murit în accidente provocate de şoferi bănuiţi că sufereau de demenţă sau de slăbirea capacităţilor mintale, iar cazurile în care şoferii au încurcat pedala de frână cu cea de acceleraţie au fost aproape de opt ori mai numeroase în rândul celor în vârstă, în perioada analizată.

O lege intrată în vigoare în martie 2017 cere ca şoferii de cel puţin 75 de ani să fie supuşi unui consult medical dacă există suspiciuni de demenţă. Aproximativ 1.900 de şoferi în vârstă au rămas fără carnet în urma testelor medicale, în primul an după adoptarea noului regulament, transmite Agerpres.