EXTERN

Un elicopter al FSB s-a prăbuşit în Kamceatka. Nu se ştie nimic despre cele trei persoane aflate la bord

post-img

Un elicopter Ka-27 al serviciilor de informaţii din Rusia, FSB, s-a prăbuşit în Kamceatka. Epava aeronavei a fost găsită pe un versant al muntelui Ostroy, spun surse din serviciile de aviaţie ruse, citate de agenţia TASS.

„Încă nu există informaţii despre victime”, a precizat o sursă pentru agenţia de presă. Epava elicopterului a fost găsită aproape de vârful muntelui, la o altitudine de aproximativ 950 de metri. Condiţiile meteo din regiune erau bune, cu vizibilitate mai mare de 50 de kilometri, iar vântul bătea cu 14 kilometri pe oră.

„Cu toate acestea, dacă ne gândim că înălţimea Muntelui Ostroy este de aproximativ 1.000 m, e posibil ca norii să fi acoperit vârful”, a spus un reprezentant al serviciilor meteorologice din zonă.

Anterior, o sursă din serviciile de aviaţie a declarat pentru TASS că elicopterul Ka-27 a făcut o aterizare forţată lângă Muntele Ostroy. Se presupunea că erau trei persoane la bord.