EXTERN

Un ciclon a provocat moartea a 16 persoane şi mii de sinistraţi în Somalia şi Djibouti

post-img

Cel puţin 16 persoane au murit în Somalia şi alte zeci de mii au fost afectate de trecerea unui ciclon care a lovit în acest sfârşit de săptămână partea de nord a acestei ţări precum şi republica vecină Djibouti, potrivit Biroului Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Problemelor Umanitare, citat luni de EFE şi Agerpres.

Ciclonul tropical 'Sagar', format în golful Aden, care desparte Yemenul de Somalia, a lovit Cornul Africii şi Djibouti sâmbăta trecută, provocând vânturi puternice şi inundaţii în zonele de coastă somaleze şi în centrul ţării.

La Djibouti, între 20.000 şi 30.000 de persoane au fost afectate în capitală şi la periferie, potrivit primelor estimări remise de OCHA. Majoritatea şcolilor au fost afectate de inundaţiile provocate de trecerea ciclonului 'Sagar'.

În zona autodeclarată independentă Somalilandia, în zonele de coastă Galbeed şi Alwal, ciclonul a provocat alunecări de teren şi a provocat 16 morţi, potrivit unui raport remis duminică seară de OCHA.

În zona semiautonomă Puntlandia au fost distruse numeroase proprietăţi şi infrastructuri de căderea ploilor abundente.

Somalilandia şi Puntlandia, cele două regiuni cele mai afectate, îşi dispută de peste zece ani zona Sool, o fâşie din nordul Somaliei, un conflict care a provocat deplasarea a circa 10.000 de persoane şi care a lăsat "un peisaj umanitar dezolant", notează OCHA.