EXTERN

Un autocar a luat foc pe o autostradă din Bulgaria. Zeci de oameni au murit

post-img

Cel puţin 45 de persoane au murit după ce un autocar a luat foc pe o autostradă din vestul Bulgariei, anunţă autorităţile locale, citate de BBC.

Tragedia a avut loc după ora locală 02:00 (00:00 GMT), în apropiere de satul Bosnek, a anunţat Ministerul de Interne, citat de agenţia de presă BTA.

Vehiculul, care era înmatriculat în Macedonia, a lovit o balustradă şi a luat foc. La bord erau 53 de pasageri.

Printre victime se numără şi copii, a declarat şeful departamentului de siguranţă împotriva incendiilor din cadrul Ministerului de Interne, Nikolai Nikolov, pentru televiziunea privată BTV, citată de Digi24.

Doar 7 oameni au supravieţuit accidentului. Potrivit primelor informaţii, starea lor este stabilă. Victimele sunt cetăţeni din Macedoniei de Nord, potrivit presei locale.

Se pare că autobuzul circula dinspre Turcia spre Macedonia de Nord.