EXTERN

UE se pregăteşte "pentru toate rezultatele posibile" în negocierile asupra Brexitului, inclusiv pentru lipsa unui acord

post-img

Liderii europeni vor sublinia necesitatea ca UE să se pregătească pentru "toate rezultatele posibile" la finalul negocierilor asupra retragerii Marii Britanii din Uniune, inclusiv pentru lipsa unui acord, potrivit unui proiect de concluzii pentru viitorul summit european, consultat miercuri de AFP.

În acelaşi text, care s-ar putea încă modifica până vineri 29 iunie, data când va avea lor reuniunea celor 27 de lideri ai ţărilor din UE, exceptând Marea Britanie, Consiliul European subliniază "îngrijorarea" sa cu privire la absenţa de "progrese substanţiale" în dosarul privind frontiera dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, în timp ce Bruxellesul şi Londra încearcă să găsească o soluţie mulţumitoare care să împiedice revenirea la o delimitare fizică.

Potrivit Agerpres, consiliul le cere astfel statelor membre şi diferitelor părţi implicate "să-şi accelereze munca de pregătire la toate nivelurile şi pentru toate rezultatele" posibile.

"Practic nu am ajuns nicăieri, în condiţiile în care aşteptăm în continuare Marea Britanie, inclusiv în problema 'backstop'-ului pentru Irlanda", a notat un responsabil european sub acoperirea anonimatului.

Aşa-numita soluţie "backstop" constă într-o "plasă de siguranţă" care să se aplice în lipsa unei soluţii mai bune negociate între Londra şi Bruxelles şi care prevede o aliniere reglementară a Irlandei de Nord la UE după Brexit.

Marţi seara, Bruxellesul şi Londra au publicat o declaraţie comună în care se subliniază progresele în negocierile asupra unor puncte tehnice. Însă negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, a atenţionat în acelaşi timp cu privire la "serioasele divergenţe" care se menţin asupra dosarului irlandez.