EXTERN

Topul companiilor americane cu cel mai bun management în 2018

post-img

Apple, Amazon şi Microsoft sunt, în această ordine, companiile americane care au avut cel mai bun management în anul 2018, conform unui top realizat de Institutul Drucker, informează publicaţia The Wall Street Journal, citată de Mediafax.

Institutul Drucker, din cadrul Universităţii Claremont, a realizat Topul 250 privind Managementul Companiilor. Pe primul loc în clasamentul din 2018 se situează Apple, cea mai valoroasă companie tranzacţionată public din lume.

Pe locul al doilea este Amazon, urmată de firma Microsoft, de Nvidia şi de Intel. Alte companii de top sunt trustul online Alphabet, care deţine Google, firma de audit Accenture, Johnson & Johnson, Procter & Gamble şi International Business Machines (IBM).

Specialiştii coordonaţi de expertul în management Peter Drucker evaluează companiile printr-o metodă holistă, în funcţie de cinci criterii de performanţă: satisfacţia clienţilor, implicarea angajaţilor şi dezvoltarea, abilităţile de inovare, responsabilităţile sociale şi puterea financiară.

Aceste elemente sunt considerate valori principale de evaluare a companiilor de către de Peter Drucker, specialist în managementul modern. Peter Drucker, autorul a peste 30 de lucrări de specialitate, cu o carieră de peste şase decenii, consideră că firmele trebuie să aibă şi alte scopuri în afară de profit, subliniind că managerii trebuie să aibă grijă de angajaţi şi să aibă ca obiective şi efecte benefice pentru societate.

"Managementul bun se axează pe o serie de practici. Aceste practici nu sunt specifice unui sector sau unui tip de companie. Managementul bun şi managementul rău pot fi întâlnite oriunde", argumentează expertul Rick Wartzman, directorul Centrului KH Moon pentru o Societate Funcţională din cadrul Institutului Drucker.

Pentru realizarea Topului 250 pe anul 2018, Institutul Drucker a analizat activităţile a 752 de companii, comparativ cu 693 în 2017, în funcţie de 37 de indicatori specifici celor cinci criterii principale de performanţă. Condiţia esenţială pentru includerea unei companii în acest top este apartenenţa la Bursa Dow Jones sau la S&P Composite 1500.