EXTERN

Theresa May vrea noi garanţii legate de Brexit. UE i-ar putea oferi asigurări politice, dar îşi va apăra principiile din acord

Şefa guvernului de la Londra a câştigat timp după ce a supravieţuit votului de neîncredere din Parlament. Rămân însă probleme sensibile legate de planul Brexit, pentru care cere noi clarificări la Bruxelles, la Consiliul European. A fost primită cu braţele deschise, dar nimeni nu pare să vrea să mai adauge vreo virgulă documentului convenit. Marea Britanie ar urma să părăsească efectiv Uniunea Europeană în timpul mandatului României la preşedinţia Consiliului Uniunii.

Theresa May şi-a securizat poziţia în fruntea guvernului pentru un an, însă aceasta este una fragilă. Premierul a spus că guvernul va da britanicilor ceea ce au votat la referendum: redobândirea controlului asupra frontierelor, asupra bugetului şi a procesului de legiferare.

La Consiliul European de la Bruxelles a cerut noi garanţii asupra caracterului temporar al aşa-numitei plase de siguranţă, o schema ce prevede menţinerea Regatului într-o uniune vamală cu Bruxelles-ul, pentru a evita o graniţă fizică cu Irlanda.

Liderii Uniunii i-ar putea oferi noi asigurări privind Brexitul, însă îşi vor apăra interesele. Nu vad cum am putea schimba din nou acordul de retragere, a declarat cancelarul Germaniei.

Divorţul Marii Britanii de UE ar urma să se producă efectiv pe timpul mandatului României la preşedinţia Consiliului.

Theresa May a anunţat că nu va mai candida la alegerile din 2022, dar acum este hotărâtă să meargă mai departe cu Brexitul, în orice formulă.

Parlamentul britanic se va pronunţa până pe 21 ianuarie asupra acordului privind Brexitul convenit de premierul  May cu Uniunea Europeană.