EXTERN

Ţara în care căsătoria devine obligatorie

post-img

Toate cuplurile care trăiesc în concubinaj vor fi obligate să se căsătorească. Vor fi organizate chiar căsătorii „în masă”, pentru a ajuta cuplurile să spună „da”. În Burundi, ţară africană cu 11 milioane de locuitori, căsătoria a devenit obligatorie, scrie Digi24. Cei care nu se căsătoresc până la sfârşitul anului vor fi amendaţi.

Anunţul a fost făcut de Ministerul de Interne. Oficial, măsura vizează „moralizarea societăţii” în această ţară majoritar catolică. De altfel, campania a fost lansată chiar de preşedintele ţării, Pierre Nkurunziza.

Ministerul de Interne mai spune că această măsură va permite autorităţilor să lupte împotriva poligamiei. „Se fac căsătorii ilegale. Cea de-a doua sau cea de-a treia soţie, care nu sunt recunoscute prin lege”, a spus un purtător de cuvânt al ministerului.

De asemenea, Burundi încearcă să reducă numărul minorelor care rămân însărcinate. „Sute de eleve rămân însărcinate şi aduc copii pe lume”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Cei care trăiesc împreună, dar nu sunt căsătoriţi, trebuie să spună „da” până la sfârşitul anului. Altfel, vor primi o amendă. Şi nu le va fi uşor să scape: toate cuplurile necăsătorite vor fi luate la evidenţă.

Măsura i-a supărat pe unii dintre locuitorii ţării, care se plâng că le sunt încălcate drepturile.

Reprezentanta unui ONG local spune că „este o încălcare a drepturilor omului, pentru că puterea nu are dreptul de a se lua de adulţii care au decis să trăiască împreună fără a fi căsătoriţi”.