EXTERN

SUA: Focuri de armă la Minneapolis, un mort şi 11 răniţi

post-img

O persoană a decedat şi 11 au fost rănite în urma unor tiruri duminică, la primele ore ale dimineţii, la Minneapolis, oraş din nordul SUA, potrivit poliţiei locale, care anunţă incidentul într-o postare pe pagina sa de Twitter.

Într-un tweet separat, poliţia din Minneapolis anunţase iniţial că persoanele rănite au fost transportate la spitalele din regiune.

"Un bărbat adult a decedat, iar alte 11 persoane au fost rănite, dar vieţile lor nu sunt în pericol", a indicat poliţia din Minneapolis, scena unor ample proteste împotriva rasismului şi a violenţelor poliţieneşti după ce un afro-american a murit în timpul reţinerii sale de către poliţie.

Deocamdată nu se cunosc mai multe detalii despre acest nou incident.