EXTERN

SUA ameninţă cu noi sancţiuni companiile energetice implicate în finalizarea Nord Stream 2, precum şi în alte proiecte de energie dezvoltate de Rusia

post-img

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a ameninţat, miercuri, 15 iulie, cu noi sancţiuni americane companiile implicate în construcţia gazoductului Nord Stream 2, în încercarea de a opri finalizarea conductei pe care Rusia o construieşte spre Germania, precum şi companiile energetice implicate în alte proiecte de energie dezvoltate de Rusia, informează Financial Times.

„Ne aşteptăm ca cei care participă la proiect în continuare să fie supuşi revizuirii pentru posibile consecinţe”, a declarat Pompeo într-o conferinţă de presă.

Totodată, Pompeo a anunţat că administraţia Trump plasează acum Nord Stream 2 sub incidenţa „Legii privind contracararea adversarilor Americii prin sancţiuni”, o lege separată care permite impunerea de sancţiuni asupra persoanelor sau entităţilor care efectuează anumite investiţii sau care se angajează în alte activităţi în ceea ce priveşte conductele de export de energie din Rusia.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitry Peskov, a reacţionat joi spunând că planurile SUA reprezintă o încercare brutală de a face presiune asupra afacerilor europene.

„Este o încercare de a-i forţa pe europeni să cumpere gaz mai scump în condiţii mai puţin atractive”, le-a declarat Peskov jurnaliştilor, adăugând că guvernul de la Moscova consideră intenţiile americane un exemplu de concurenţă neloială, citează Bloomberg

 

Astfel, compania elveţiană Allseas, angajată de gigantul rus Gazprom pentru a construi secţiunea offshore a gazoductului, a anunţat în a doua jumătate a lunii decembrie suspendarea lucrărilor sale de instalare a conductelor de gaz. Factorii de decizie au ameninţat să îngheţe toate activele Allseas din SUA, să oprească toate tranzacţiile sale prin băncile americane şi să retragă vizele tuturor angajaţilor, în cazul în care compania nu va înceta implicarea în Nord Stream 2.

Sancţiunile vizează companiile care colaborează la construirea în Marea Baltică a acestui gazoduct, care ocoleşte în special Ucraina – ţară aliată Occidentului, şi prin care trece până acum o mare parte din gazul rus, informează AFP, potrivit Agerpres.

Măsurile punitive, care fac parte dintr-o lege mai cuprinzătoare vizând bugetul apărării americane pentru anul fiscal 2020, prevăd îngheţarea activelor şi revocarea vizelor americane antreprenorilor implicaţi în realizarea proiectului. 

Ca urmare, preşedintele rus Vladimir Putin anunţa la finele lunii ianuarie că Rusia va finaliza construcţia gazoductului Nord Stream 2 de sub Marea Baltică fără ajutorul companiilor europene, pentru a le proteja de sancţiunile impuse de Statele Unite pentru a împiedica finalizarea proiectului. Este de aşteptat ca Nord Stream 2 să devină operaţională spre sfârşitul anului 2020.