EXTERN

Spania are la evidenţă cu circa 30.000 de pensionari mai puţin din cauza pandemiei

post-img

Sistemul spaniol de stat a plătit în primele patru luni ale acestui an cu circa 30.000 de pensii mai puţin faţă de perioada similară a anului trecut, în special din cauza deceselor provocate de noul coronavirus, a anunţat marţi Ministerul spaniol al Muncii, transmite agenţia Reuters, citată de Agerpres.

Conform datelor publicate de această instituţie, între ianuarie şi aprilie în total 205.638 de pensionari au ieşit din evidenţele sistemului pensiilor de stat, cu circa 30.000 mai mulţi faţă de primele patru luni ale anului trecut şi cu circa 25.000 peste media perioadei similare a ultimilor patru ani. ''Trebuie să luăm în calcul modul în care pandemia COVID-19 a influenţat rata deceselor în ansamblul populaţiei şi în special în rândul vârstnicilor'', explică într-o declaraţie Ministerul spaniol al Muncii.

Spania se numără printre ţările cele mai îndoliate de pandemia de COVID-19, înregistrând aproape 30.000 de decese provocate de noul coronavirus, peste 80% dintre victime având peste 70 de ani.

Pe de altă parte, s-a înregistrat şi o scădere a noilor intraţi în sistemul de pensii, situaţie atribuită închiderii unor oficii de pensii în timpul măsurilor de izolare.