EXTERN

Solidaritate fără precedent cu ultimul lider în libertate al opoziţiei din Belarus: Ambasadorii din România, Lituania, Suedia, Cehia şi Austria s-au dus acasă la Svetlana Alexievici

post-img

Ambasadorii din România, Lituania, Suedia, Cehia, Austria şi alte state europene au mers miercuri acasă la Svetlana Alexievici, membru al Consiliului de Coordonare al opoziţiei din Belarus, pentru a preveni o eventuală arestare a acesteia, transmite presa din Lituania. Alături de diplomaţi, în faţa blocului în care trăieşte scriitoarea s-au strâns şi sute de cetăţeni.

Svetlana Alexievici, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, este ultimul lider al opoziţiei din Belarus care nu a fost arestat sau nu a plecat din ţară.

”Am primit informaţii că persoane necunoscute sună la apartamentul Svetlanei Alexievici, probabil reprezentanţi ai serviciilor secrete sau poliţiei”, a declarat ambasadorul Lituaniei în Belarus, Andrius Pulokas.

”Aşa că am decis că ea este sub ameninţarea arestului şi am mers acasă la ea. Svetlana nu vrea să îşi părăsească ţara”, a mai adăugat diplomatul lituanian.

Printre diplomaţii europeni care au mers la apartamentul Svetlanei Alexievici se numără şi ambasadorul Viorel Moşanu.

Postarea pe Twitter a ministrului suedez de Externe:

Context: Svetlana Aleksievici, laureată Nobel pentru literatură, a scris astăzi pe reţelele sociale un apel în care cerea solidaritate cu opoziţia din Belarus şi anunţa că persoane necunoscute îi sună la uşă.

Sursa: g4media.ro.